Pe senin călătorește

Un nor tainic plutitor.

Al meu suflet ce jălesce

După el se-nalță-n zbor!

Norul trece și dispare

În afundul cerului.

Ah! de merge el spre mare,

Duce-m-ași pe-aripa lui!

Duce-m-aș la cele maluri

Ce oglindă fruntea lor

In poeticele valuri

A frumosului Bosfor.

Și de-acolo-n depărtare,

Pe un vânt primăvărel,

Să ating cu-o sărutare

Mările din Archipel.

Duce-m-aș încă-nainte

Pe cel plai încântător,

Unde soarele-i ferbinte

Ca ferbintele amor.

La Veneția mult iubită,

Rai ferice, neuitat,

Unde gondola cernită

Te adoarme legănat.

La Palerma-ncoronată

Sub cer dulce, fără nori,

Cu ghirlanda parfumată

De-a naramzei albe flori.

La Neapoli ce scaldă,

Răspândind învăpăieri,

Sânul ei în marea caldă

Ș-a ei suflet în plăceri.

Duce-m-aș fără-ncetare

Ca vulturul să pătrund

Peste-a ochilor hotare

Orizonul fară fund.

Să văd stingerea de soare

In adâncul ocean,

Ș-a lui coamă arzătore

Răsărind ca un vulcan.

Să văd stelele voioase

Înflorind cerul senin,

Și cu raze argintoase

Desmierdând a mărei sân.

Să văd luna răsărită

In a nopții aer cald

Ca o floare aurită

Intr-o cupă de smarald.

Și s-aud blândele șoapte

Ce zbor tainic în eter,

Izvorîte-n miez de noapte

De pe valuri și din cer.