Scumpă Moldovă! țară de jale!

Ah! în ce stare tu ai ajuns!

Lasă-mă-a plânge rănile tale,

Căci pân-în suflet mă simt pătruns!

Tu, ce ești bună, dulce, iubită,

Tu, ce ești fiica lui Dumnezeu,

Cum te lovește soarta cumplită!

Cum te îneacă amarul greu!

Lupii, și corbii, și vulpi străine

Fac a lor hrană din corpul tău,

Și tu, Moldovă, plătești cu bine

La toți aceia care-ți fac rău!

O! cât de crunte ș-otrăvitoare

Sunt pentru tine a lor mușcări,

Când ei cu buze sfâșietoare

Răspund l-ale tale dulci sărutări!

Dar mult mai aprig trebuie să fie

Chinul ce suferi, amarul chin,

Când vezi chiar fiii-ți cu dușmănie

Rupându-ți sânul de amor plin!

Mamă duioasă, tristă,-n cădere,

Cu agonie mâinile-ți frângi,

Și nu-ți rămâne nici o putere,

Nici glas, la lume ca să te plângi!

Când ridici fruntea, jos în țărână

O-mpinge, o calcă dușman picior!

Când ridici glasul, o cruntă mână

Îi curmă-ndată geamătu-n zbor!

Dar cât va bate inima-n mine,

Eu în veghere la luptă-oi sta,

Și, cu tărie, eu pentru tine

În fața lumii voi protesta!

Pentru coroana-ți de suverană,

Pentru-al tău nume și al tău drept

Eu înfrunta-voi hidra dușmană

Ș-un scut ți-oi face din al meu piept!

Voi zice ție: Mamă-ntristată!

Prinde la suflet învietor,

Căci tu scăpa-vei de munci odată

Și-i avea parte de viitor!

Las să te prade hoții în taină,

Să urle lupii în urma ta.

Lasă-i să rupă mândra ta haină...

Haină mai mândră tu vei purta!

În zadar răii vor în orbire

Cereasca lege a-mpotrivi.

Cerul voiește a ta mărire,

Și tu, Moldovă, mare vei fi!

În zadar cearcă ei să ridice

Un zid pe Milcov, despărțitor.

Cădea-va zidul, și tu, ferice,

Vei fi unită cu a ta sor.

Căci tot se află în Românie

Inimi aprinse de-un sacru dor,

Ce vor românul ca să re-nvie

Mare, puternic, ca dorul lor!

E scrisă-n ceruri sfânta Unire!

E scrisă-n inimi cu foc ceresc!

O! Românie! l-a ta mărire

Lucrează brațul dumnezeiesc!

Voi zice, zice până la moarte

Celor ce-s dușmani neîmpăcați:

O! voi, unelte de rele soarte

Pentru românii ce vă sunt frați!

Voi, care înșivă cu-a voastre mâine

Mormântul țării l-ați pregătit,

Ș-ați mușcat mâna ce vă dă pâine,

Și-ați rănit sânul ce v-a iubit!

Voi, care țării plătiți cu ură

Când ea vă cheamă dragii săi fii,

Uitând Dreptate, Lege, Natură,

Uitând că înșivă aveți copii,

Blestemul țării tunând să cadă

Pe capul vostru nelegiuit!

Blestem și ură!... Lumea să vadă

Cât rău în lume ați făptuit!

Fie-vă viața neagră, amară!

Copii să n-aveți de sărutat!

Să n-aveți nume, să n-aveți țară,

Aici să n-aveți loc de-ngropat!

Și când pe calea de vecinicie

Veți pleca sarbezi, tremurători,

Pe fruntea voastră moartea să scrie:

Dușmani ai țării! Cruzi vânzători!