Share on Twitter Share on Facebook

[Și fulger după fulger izbucnește]

Și fulger după fulger izbucnește

Și din al nopții haos desvălește

Când Piscul Câinelui când Piatra arsă —

În ropot rece ploaia se tot varsă

Și-un freamăt lung, un vaet năbușit,

Înfiorează codrul nesfârșit.

Ai crede că natura care moare

Să spue-ar vrea durerea ei cea mare,

Dar în zadar se luptă și se sbate —

Căci dorm în nouri tunetele toate

Și-abia de-ngaimă uriașul mut

Un murmur lung, adânc, nepriceput...

În întunerecul stăpân sub slavă

E-o războire mută și grozavă

Isbind învăpăiata lor aripă

Vii fulgere s-aprind și mor în pripă —

Un sbor de îngeri alungați din cer,

Ce, cum dau de pământ, se sting și pier.

Manuscris 7257 (pp. 6-16), cu formele finale ale strofelor indicate de autor