Scena VIII

ȘTEFAN, cu piciorul înfășurat, iese șchiopătând puțin la brațul DOAMNEI MARIA, IERONIMO DA CESENA.

ȘTEFAN (se așează pe laița de piatră de sub copacul din mijloc): Așa... Aer, doftore, aer... Cosi, serenissime... non, serenissime... si, serenissime ... pentru o zgaibă... Parc-aș fi copil...

CESENA: Serenissime, nici o mișcare...

ȘTEFAN: Zău...

CESENA: Parole non piu...

ȘTEFAN: Non piu... Ca un mort... uf!... când voi avea nevoie de d-ta, doftore, te chem... (Doftorul se duce în castel.)

DOAMNA MARIA: Ascultă-l...

ȘTEFAN: Eu?... S-ascult?

DOAMNA MARIA: Măria-ta...

ȘTEFAN: N-am ascultat de tătari, de leși, de unguri, de turci... și s-ascult d-un venezian... a! ha!...

DOAMNA MARIA: De când ai început să vorbești, a crescut căldura... (Îi pipăie mâinile).

ȘTEFAN: Și va veni ș-un doftor de la Nüremberg și altul de la Mengli-Ghirai... Îmi scrie că știe și toaca-n cer... Un evreu...

DOAMNA MARIA: Mai puțin, măria-ta...

ȘTEFAN: Puțin, puțin... Toți doftorii la capul unui bolnav...

UN CURTEAN: Măria-ta, foaia judecăților.

DOAMNA MARIA: Ah!

ȘTEFAN: Clucerul Moghilă? Să...

Share on Twitter Share on Facebook