Scena II

Cei de sus. ȘTEFAN intră pe ușa din stânga, și mai îmbătrânit, cu piciorul înfășurat, la brațul DOAMNEI MARIA. Doamna, îmbrăcată închis.

ȘTEFAN: Doftori... prieteni... sunteți bine? O! ce plecăciuni! Mă prind că Șmil a măturat dușumeaua cu fruntea... Nu, Șmil... Mie nu-mi plac toate câte îi plac bunului meu prieten Mengli-Ghirai... Nițică știință... Mario... Mario... Ce tresari... (la doftori). Am căldură?

DOFTORUL ȘMIL: Oleacă, măria-ta.

ȘTEFAN: Ard?

DOFTORUL ȘMIL: Arzi?... A, nu...

ȘTEFAN: Dacă nu ard, ce vă-ngrijiți? Cine nu arde nu se sfârșește...

DOFTORUL KLINGENSPORN: Mai mult odihnă, măria-ta.

ȘTEFAN: De mâine încolo, pace cu știința... Mă voi odihni... Așa... întins... nemișcat ca un mort... Nimic, Mario... Până mâine, trebile țării... Mario...

DOAMNA MARIA: Ce poruncește preaslăvitul stăpân?

ȘTEFAN: Mai puțin ca o poruncă și mai mult decât o dorință.

DOAMNA MARIA: Ascult, Ștefane.

ȘTEFAN: Așa... așa, dragă... Ah! e demult de atunci... Prea ești întunecată în straiele astea... Vreau ceva mai altfel...

DOAMNA MARIA: Mă duc și mă întorc cum dorești.