Scena VII

Cei de sus. Clucerul MOGHILĂ intră, răsuflând repede, prin dreapta.

CLUCERUL MOGHILĂ: Ei, asta nu înțeleg! Să mă tai și să mă presari cu sare pe crestături, și tot nu înțeleg!

POSTELNICUL TOADER: Ce, Moghilă, ce nu înțelegi?

CLUCERUL MOGHILĂ: Da d-ta, că ești tobă de învățătură, înțelegi?

POSTELNICUL TOADER: Ce, mă omule, ce să-nțeleg?

CLUCERUL MOGHILĂ: Ai dreptate, că nu e de-nțeles... Mă duc la el. Se plimbă prin casă. Cum mă văzu, zbughea în pat. Și aoleo, păcatele mele... ce am...ce am... Iacă nu-nțeleg, și pace! (Toți boierii se uită cruciș la Moghilă.)

POSTELNICUL TOADER (surâzând): Păi nici eu nu înțeleg.

CLUCERUL MOGHILĂ: Nu spui eu?

POSTELNICUL TOADER: Moghilă, vino-ți în fire! Ce-ai spus? Cine a zis, ș-a făcut, ș-a dres?

CLUCERUL MOGHILĂ: Nu vă spusei?... Adevărat... Capul meu ăl zăpăcit. Paharnicul Ulea, frate...

MAI MULȚI: Paharnicul Ulea?

CLUCERUL MOGHILĂ: Spus din fir-a-păr... Cum Ăl de sus vrea... El aș... ce am... ce am... Dar mort d-ai fi, și la așa poruncă ar trebui să te scoli și să umbli ca-n ziua d-apoi...

HATMANUL ARBORE: Sââât!