Scena VI

Cei de sus. Hatmanul ARBORE, postelnicul TOADER vin din stânga.

HATMANUL ARBORE: Ce mai faci, măria-ta?

ȘTEFAN: Ce mai face paharnicul Ulea?

HATMANUL ARBORE: El? sănătos.

ȘTEFAN: Adevărat? E mai bolnav ca mine.

POSTELNICUL TOADER: Mai mult se făcea...

ȘTEFAN: Ieri? Nu se făcea, se pregătea să facă... Umbla încet să nu-l simță nimenea... Cum vi se pare vorba lui?

HATMANUL ARBORE: Nu i s-aude glasul. Șoptește, nu vorbește.

ȘTEFAN: Și ce șoptește?

HATMANUL ARBORE: Nimicuri.

OANA: Nimicuri?

ȘTEFAN: Dar ce șoptește, Oană?

OANA: Știu eu, măria-ta?

ȘTEFAN: Firește că tu nu știi, cum e firesc să știe portarul Sucevei...

HATMANUL ARBORE: Ce să știu, măria-ta?

ȘTEFAN: Luați seama la Ulea, la Drăgan și la Stavăr... Bogdan ce face?

POSTELNICUL TOADER: Împotriva voinței lui, ceea ce ia poruncit măria-ta. Scrise lui Vladislav.

ȘTEFAN: Eu nu dau porunci domnului meu...

DOAMNA MARIA: Dar fiului tău?

ȘTEFAN: Până ieri, el asculta, de ieri încoa eu ascult...

POSTELNICUL TOADER: Au să vie doftorii, măria-ta.

HATMANUL ARBORE: Și noi...

ȘTEFAN: O să s-adune țara, și voi slujiți domnului, nu omului, lui Bogdan, nu lui Ștefan... Să nu se țeasă vro urzeală...

HATMANUL ARBORE: Împotriva cui?

ȘTEFAN: Împotriva voinței mele de când eram domn...

HATMANUL ARBORE: Voința ta, doamne? Ca apele Ceahlăului când se umflă primăvara. Ce zăgaz n-ar rupe? Cine să puie piepturile?

ȘTEFAN: Ulea... Drăgan... Stavăr...

HATMANUL ARBORE: Dar n-a ruginit sabia care a slujit lui Ștefan!

ȘTEFAN: Ho! domol, Arbore... domol... Vârâți-vă printre cei ce se adună și spuneți că voința mea e să nu curgă sângele pe locașul meu ohavnic ²⁹ ... (Ies Arbore și Toader prin stânga.)

OANA (lui Arbore): Temeți-vă de oamenii care șoptesc.