Scena I

MOGÂRDICI, CORBEA, SANDOMIR și CREMENE, pe brâul de scânduri, cu sarici lățoase, cu arcuri și cu suliți. MOGÂRDICI, cu veșminte de război pe sub sarică, cam cu chef, stă jos pe brâu și cu capul pe zid. (Ceilalți nu se văd încă.)

MOGÂRDICI (în partea stângă a porții): Afurisită za... Numai curea și oțele... Aș fi înghețat de n-aș fi luat sarica... Vinul ține de cald... dar, ploscă mică, vin bun și foale găurite... dă... (S-apropie încet, din partea opusă, Corbea, Sandomir și Cremene.)

SANDOMIR: Cine-i acolooo?

MOGÂRDICI (tresărind): Cine să fie?

CREMENE (întinde arcul): Cine-acoloo... că dau...

MOGÂRDICI: Cremene, să nu dai, că te fac iască... Mă... (Se pitulă și se ridică.) Eu sunt... Ce, ești nebun?... Nu sunt eu mai mare, mă?

CREMENE (abia ținându-și râsul): După coif, așa ar fi, dar nu după ce este sub coif. Nu te uita la za, ci la zidurile Sucevei... Zidurile Sucevei stau în picioare fiindcă și noi stăm în picioare... Zaoa ta umblă pe două cărări...

MOGÂRDICI: Nu mai spune... vasăzică, ea e de vină... Bâr! frig al dracului! (Corbea, Sandomir și Cremene trec de cealaltă parte, la Mogârdici.)

CREMENE: Cum o duci cu veghea, bădiță Mogârdici?

MOGÂRDICI: Mi-e frig, mi-e foame, și foamea ca foamea, dar mi-e sete...

CREMENE: Bădiță Mogârdici, dormiși ceva?

MOGÂRDICI: Cine? Eu? Șăguiești?... Am umblat, am învârtit lancea, am întins arcul, am...

SANDOMIR: ...mângâiat plosca...

MOGÂRDICI: Ei, da, de ce nu?

SANDOMIR: ...Mă lăsai într-o rână...

MOGÂRDICI: Hî-hî!

SANDOMIR: ...și, ca omul... închisei ochii, să văd cum îmi șade...

MOGÂRDICI: Hî-hî!

SANDOMIR: Stelele, reci ca-n nopțile de primăvară... Mă uit la ele, ele se uită la mine...

MOGÂRDICI: Tocmai!

SANDOMIR: Până mă fură o dulce aromeală...

MOGÂRDICI (râzând): A, a, așa e!

SANDOMIR (repede): Și paza?

MOGÂRDICI: Ce? ce?... Nu e adevărat... Zisei eu c-am adormit?... Tu ziseși!

SANDOMIR (strânge de mână pe Mogârdici): Oh, ce mai sutaș!

MOGÂRDICI: Au!... Adică de ce nu te rogi tu, Sandomir neică, de moș-tău Groza să mă lase chelar, cum porunci Ștefăniță două zile înainte d-a muri?

SANDOMIR: De moș Groza? Un te poți apropia...

CORBEA: E ostaș în toată legea!

MOGÂRDICI: E, vorbi și mutu!... E ostaș în toată legea!... E, Sandomire, Sandomire, dacă ai vrea tu, ai zice tătână-tău, logofătului Baloș, să mă lase ce apucasem să fiu... Fiecare cu ale lui. El cu condeiul și cu paloșul, eu cu cheile și cu poloboacele, el cu Divanul și cu oștile, eu cu gârliciul și cu tâlvul ³⁸ ... Dracul mă puse să nu mă dezbrac de za și să n-arunc coiful și sabia asta? Na... cap sec și bețiv fudul... Și chelar, și înzăoat... până m-apucă vremea logofătului Baloș și-a pârcălabului Groza... A! și grozav mi-e de silă de meseria de ostaș! N-aș tăia un pui de găină să mă tai!... Ce râdeți?...

Vouă vă vine ușor... Sandomir, nalt ca un stejar, Cremene, lat în spete cât trei, și Corbea, scuipat ostaș, negru, tăcut, ca o stâncă... Eu? Un burduf pe două picioare! Și ce picioare... șontâc... șontâc...

CREMENE: Ei, cum trăiși tu cu Ștefăniță, cu acea vijelie care răsturnă tot într-o clipă?

MOGÂRDICI: Mai mult răsturnat...

SANDOMIR: N-avea ce răsturna...

MOGÂRDICI: Turna, turnam, până cădeam... Și-mi plăcea, și de frică...

CREMENE: De frica cui?

MOGÂRDICI: A lui!

SANDOMIR: Era fioros?

MOGÂRDICI: Frumos și încruntat; micșor, și părea ca un munte; vesel și trist; viteaz, și plângea ca un copil; mândru, și se juca cu mine ca mâța cu șoricelul. Or nu se născuse deplin, or născut deplin, să-l fi luat din iele... Cine știe?... Mai rabdă, Mogârdici... Mai rabdă, și mie mi-e sete... Parcă-l aud... Ș-a treia zi căzu capul lui Arbore, ș-al lui Toader, ș-al lui Nichită, ș-al lui Cățeleanu, ș-al lui Ieremia, ș-al lui Săcueanu, ș-al lui Condrea, ș-al lui Sima, ș-al lui Cărăbăț... Eram beat mort când începu urgia. Când trânti întâiul topor, sării din somn. Auzii glasul mulțimii care se ruga de domn. La al doilea, mă trezii d-a binele. Ieșii din gârlici, alergai și văzui!... (Ș-acoperă fața.) Oh! sunt clipe de la Dumnezeu când ai vrea mai bine să fii orb decât să vezi!... (Dă cu tăișul mâinii.) Eh!... Eh!... Eh!... Capul lui Cărăbăț se rostogoli bolborosind... Slava Moldovei îl blestema! Și bătrânul Arbore, portarul Sucevii, care-i fuse ca un părinte!... Eh! (Dă cu tăiușul palmei.)... N-aș vrea să fiu nici pârcălab, nici hatman, nici vornic, nici logofăt, nici domn!... Dar doamna Tana... Oh! Ce frumusețe și ce nenorocire!... Se zice...

SANDOMIR: Ce se zice?

MOGÂRDICI: Că ea l-ar fi otrăvit...

SANDOMIR: Ș-a plecat nejudecată?

MOGÂRDICI: Întreabă pe tat-tău, Baloș, că el ține locul domnului...

CREMENE: Și unde-a plecat?

MOGÂRDICI: În Muntenia. Era munteancă, fată a lui Neagoe Basarab. A sărutat pe jupânesele și fetele curții și s-a suit în olac. Femeile plângeau. Un te duci, domniță? La călugărie. Ș-a sărutat pe sor-ta Genunea, ș-a umplut-o de lacrimi, ș-a ieșit pe poarta asta, și s-a dus la vale, și s-a pierdut în neguri.

CORBEA (șoptește): Genunea!

MOGÂRDICI: Ce ziseși?

CORBEA: Nimic.

SANDOMIR: Cocoșii au început să cânte, și luceafărul să se stingă.

CREMENE: E steaua care se stinge cea de pe urmă. Uitați-vă... ca și cum ar clipi.

CORBEA: Mâine iar răsare, ș-apoi iar răsare, și-n veci va răsări.

SANDOMIR: Mult o s-o ducem noi fără domn?

MOGÂRDICI: N-ar vrea tat-tău să fie?

SANDOMIR: Na!

MOGÂRDICI: Ba, zău c-ar fi bine. Om bun și drept... Că pe tine cât e el de mare și te pune de veghe ca pe orice copil de casă... S-ar duce vestea de Bubuig-vodă...

CREMENE: Ori Grozea...

SANDOMIR: Trebuie să fii viță domnească...

MOGÂRDICI: Poi, Toader Baloș se zice c-ar fi boier vechi, vechi, de vro trei sute de ani și mai bine, și că s-ar fi trăgând, după spiță, din franțuji, și mai de dincolo...

CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi?

CREMENE: Castelul din Suceava...

SANDOMIR: Și Suceava...

CREMENE: Și țara...

CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin s-aleagă... Vorbe... vorbe... Eu să strâng calul în scări, și să mă duc, și să mă-ntorc viu sau să mă sfârtece dușmanii, și să mai ia în copitele cailor! (Se aude un auit. Toți tresar.)

MOGÂRDICI (speriat): Cine să fie?

SANDOMIR: E glasul lui Groza...

MOGÂRDICI: Haiti! Fiecare la locul lui! (Corbea, Sandomir și Cremene se coboară și trec în dreapta porții. Se duc. Se fac nevăzuți.)