Scena IV

PETRU RAREȘ, MOGÂRDICI, CORBEA, CREMENE și SANDOMIR.

MOGÂRDICI: Bine că venirăți... Un nebun... Se-nchină, sărută pământul... Ce-o fi vrând? Nu știu...

SANDOMIR: Ce vrei, străine?

PETRU RAREȘ: Vreau ce vrea Moldova și Dumnezeu!

MOGÂRDICI: Nu vă spusei eu?... Dar ce vrea Dumnezeu și ce vrea Moldova?

PETRU RAREȘ: Dumnezeu vrea legea și Moldova pe Ștefan cel Mare!

MOGÂRDICI: E, Ștefan e țărână...

PETRU RAREȘ: Cel ce-a pierit trăiește încă, cel ce trăiește va pieri iar și din el va răsări iarăși...

SANDOMIR: Ce glas! Îți merge la inimă...

CREMENE: Parc-ar fi cu minte... dar, nu pricep...

PETRU RAREȘ: În curând vei pricepe... Chemați pe Baloș și pe Groza... Aci, dinaintea castelului, să judece și să aleagă. (Corbea face semn lui Cremene ca să-i cheme.)

MOGÂRDICI: Ce-o fi vrând?

CORBEA: N-a spus?

MOGÂRDICI: Ce-a spus?

CORBEA: Mult...

MOGÂRDICI: Ai priceput?

CORBEA: Priceput.

MOGÂRDICI: Tot?

CORBEA: Cât e dat omului să priceapă: Că e un om. Mogârdici.

MOGÂRDICI: Eu deloc.

PETRU RAREȘ: Ascultă, Mogârdici... căci Mogârdici te cheamă.

MOGÂRDICI: Doar n-a să mă cheme Ma-jea-rul!

PETRU RAREȘ: ...ție ți-am spus ceea ce ei nu știu, și parc-aș fi suflat vorbele mele într-o jitniță ⁴⁰ au pe gârliciul pivniții de sub pridvorul castelului...

MOGÂRDICI (râzând): Da, cunosc!

PETRU RAREȘ: De e cineva om, îl cunosc nu după chipul lui...

MOGÂRDICI: Dar după ce?

PETRU RAREȘ: ...ci după sufletul lui...

MOGÂRDICI (râzând): Eu n-am suflet?

PETRU RAREȘ: Ba ai, dar e întunecat...

MOGÂRDICI (râzând, dă sarica jos și arată la cap): Ei, nu vă spusei eu?

PETRU RAREȘ: O! poți să pai și mai înzăoat... Sub platoșa ta, d-ar fi și de 50 de oca, stă un suflet bun și moleșit...

MOGÂRDICI: Ai?

PETRU RAREȘ: ...iar nu suflet bun, dar tare, cum se cuvine unui ostaș. Și cin și-a bătut joc de tine c-un coif de vicleim și c-o za parc-ar fi de râmlean? Ei, d-ar purta-o un om din Râm de acum cincisprezece sute de ani... Dar o porți tu, Mogârdici...

MOGÂRDICI: Mi se pare că m-a luat la vale...

PETRU RAREȘ: E un mare meșteșug să îmbraci pe un om cu veșminte omenești și să nu paie om...

MOGÂRDICI (supărat): Poi te-aș pofti să vii și mâine... să-ți deschid...

PETRU RAREȘ: Mâine se va vedea dacă astăzi n-ai fost paiață. Un fier mâncat de rugină îl arunci în foc și-n apă și s-alege ceva... Nasul tău prea e roșu și prea ți-e frică de suliță pe care o ții în mână...

MOGÂRDICI (vrea să-l împungă cu sulița): Uite... Uite...

CORBEA (dându-i peste suliță): Îl cunoști?

MOGÂRDICI: Nu.

CORBEA: Atunci?

MOGÂRDICI: Dar vrei să-mi fie prieten? Ei, ce are, mă rog, nasul meu?... Cam roșu, ca un măr domnesc, din pricina soarelui. Uite-acolo, da ce, ți-am cerut pe fiică-ta or pe sor-ta de nevastă?

PETRU RAREȘ: Fată n-am, soră... o fi trăind?

MOGÂRDICI: Ai or n-ai?

PETRU RAREȘ: O mai fi trăind?

MOGÂRDICI (râzând): De s-a născut și n-a ieșit cu picioarele înainte, trăiește... Să n-ai nici o grijă...

PETRU RAREȘ: A!... Nu, nu se cade să mă supăr de-o închipuire de om...

MOGÂRDICI (râzând): Închipuit, eu?

PETRU RAREȘ: Închipuit? nu; închipuire? da.

MOGÂRDICI (râzând): Ei, nu vă spusei eu? (S-aude o mișcare.)

CORBEA: Sât!... Logofătul Baloș, cu mersul lui de neam ales, și Groza, cu părul roșcat ca focul, cu barba alburie... cât e de gros și calcă a lup flămând...