Scena V
PETRU RAREȘ, GENUNEA și mai târziu ȘMIL.
GENUNEA (intră prin dreapta, bate din picioare și-i pune mâinile la ochi): Te-am speriat!
PETRU RAREȘ: Oh, mi-a sărit inima!
GENUNEA: Cine sunt eu?
PETRU RAREȘ: Tu?... Baba Dolca.
GENUNEA: Nu.
PETRU RAREȘ: Oana...
GENUNEA: Nu... Are să vie.
PETRU RAREȘ: Despotovna!
GENUNEA: Nu...
PETRU RAREȘ: Ei, cin să fie... cin să fie?...
GENUNEA: Nu ghicești?
PETRU RAREȘ (râzând): Dacă te-ascunzi...
GENUNEA (își ia mâinile de la ochi): Eu sunt, măria-ta!
PETRU RAREȘ: Tu!... Tu ești o pasăre măiastră, care iei grijile și dai bucuriile.
GENUNEA: Eu?... O! ho! ho! (Sare repede la Rareș și dă săi ia mâna.) A, nu p-asta... că mi-a zis Șmil p-astălaltă... (Îi sărută mâna. Rareș o sărută pe obraz. Genunea îl sărută repede pe obraz.)
PETRU RAREȘ: A?... Ce-ai făcut?
GENUNEA: N-am făcut bine, măria-ta?
PETRU RAREȘ: Așa face numai doamna Elena...
GENUNEA: Așa face numai doamna Elena... Și de ce face numai Despotovna?
PETRU RAREȘ: Fiindcă m-am cununat cu ea, Nunea... cu tine...
GENUNEA: Da, cu mine nu te-ai cununat...
PETRU RAREȘ: A! nu mai începe... Te spui tătână-tău să te-astâmpere, că ești neastâmpărată...
GENUNEA: O, i-am spus tatei demult...
PETRU RAREȘ: Ei, și ce ți-a zis?
GENUNEA: M-a certat... Mi-a spus că măria-ta ești mare și eu sunt mică, că ești stăpân și eu sunt roabă, că ești bărbat și eu fată...
PETRU RAREȘ: Ei, și tu ce-ai zis?
GENUNEA: Ce să zic? nimic... Toate le știam fără să mi le fi spus nimeni...
PETRU RAREȘ: Ascultă, Nunea!... Cum veniși înaintea celorlalte?
GENUNEA: Călare...
PETRU RAREȘ: Călare?... Voinicește?
GENUNEA: Da... voinicește...
PETRU RAREȘ: Am să te fac miaș de viteji, ca pe Sandomir...
GENUNEA: Ah! ce bine-mi pare!... Tata mi-a făgăduit că mâine mă face viteaz, și pururea mâine e azi, și nu mai vine mâine, și mereu așa... El râde și mie-mi vine să plâng... Vreau, măria-ta, cu măria-ta la război!
PETRU RAREȘ: La război?... O! războiul e crâncen și tu ești fragedă. La război e urlet, și nânchezat de cai, și țipete de oameni, și lacrămi, și sânge, că doi munți de s-ar izbi în capete, n-ar fi așa de cumplit...
GENUNEA: Te văd oriunde întorc ochii... Și de-i închid te văd și mai bine... Când mă culc, zic în gând: Doamne, dă domnului nostru biruință asupra dușmanilor noștri, viață nesfârșită și fericire... neturburată cu Elena Despotovna, doamna noastră!
PETRU RAREȘ: Da, da, neturburată...
GENUNEA: Și mi-apari și mai frumos, și mai viteaz...
PETRU RAREȘ: Nunea, tu știi ce simți?
GENUNEA: Eu, ce simt?
PETRU RAREȘ: Tu știi ce vrei?
GENUNEA: Nimic, să te privesc...
PETRU RAREȘ: Du-te, Nunea, du-te... Or nu. (O ia de mâini și se uită drept în dreptul ochilor ei.) Tu știi că am doamnă?...
GENUNEA: Da...
PETRU RAREȘ: ...că am copii?...
GENUNEA: Da...
PETRU RAREȘ: ...că sunt... privește bine... că sunt bătrân...
GENUNEA: A, nu...
PETRU RAREȘ: ...că tu ești fata celui mai credincios și celui mai mare din sfetnicii mei?...
GENUNEA: Da...
PETRU RAREȘ: ...că tu ești fecioară...
GENUNEA: Da... da...
PETRU RAREȘ: Ei, atunci, ce vrei?
GENUNEA: Să te văd biruind cum biruiși d-atâtea ori...
PETRU RAREȘ: Sunt ostaș... dar sunt domn!... Vino încoa, Nunea, să te sărut... (O sărută în creștet și-și lasă capul pe capul ei.) Dumnezeu mi-a primit rugăciunea mea pornită din inimă curată... Mi-a gonit patima care se ivise pe furiș... și-n sufletul meu a revărsat pace și liniște! (O sărută din nou.) Mai înțeles, Nunea?
GENUNEA: Da, măria-ta, da!
PETRU RAREȘ: E, ai să mergi la război...
GENUNEA: Cu măria-ta...
PETRU RAREȘ: Cu mine... Roagă-te de Șmil să-mi îndrepte mâna... și gata...
GENUNEA: Unde e Șmil?... Șmil!... (Șmil vine prin dreapta.)
ȘMIL: Cine mă cheamă?... D-ta, Nunea?
GENUNEA: Mâna domnului la loc, degrab, să sufli și săi treacă...
ȘMIL (surâzând): Sufli în foc când se stinge, și focul s-aprinde degrab... Mâna domnului nu s-aprinde... ea trebuie să se prindă încet, încetișor... Dumneata știi să țeși pânză?
GENUNEA: Da, știu...
ȘMIL: Ce-ai gândi de mine când ți-aș aduce tort în jurubițe și ți-aș zice: Nunea, până mâine să fie cămașa gata?
GENUNEA: Să urzesc, să pui pe sul, să țes, să nălbesc, să croiesc, să cos... Aș gândi că ești nebun...
ȘMIL: Că sunt nebun?... Iu nu gândesc așa de dumneata. Iu am răbdare și aștept să urzească, să țească, să nălbească rana domnului. Și peste șase zile... când cămașa va fi gata... voi sufla și-i va trece într-o clipă...
GENUNEA: Cine țese rana domnului?
ȘMIL: Iu știu? Poate Ăl-de-sus... Știu că țese și pânza e gata mai curând sau mai târziu... Ca la femei... Una vrednică, alta leneșă... Una în două săptămâni n-are ce-alege... alteia, două luni... și-i mai trebuie încă două...
PETRU RAREȘ: Ai înțeles, Nunea?
GENUNEA: Rana... pânza... Nimic...
ȘMIL: Da ce trebuie?... Tânără ești, frumoasă ești, cuminte, nu știu... Ce-i trebuie?... Ce-i trebuie ei nu e treaba mea... și treaba mea nu-i trebuie ei...
PETRU RAREȘ: Șmil...
ȘMIL: Iacă, ascult...
PETRU RAREȘ: Ce-ai face tu dacă o păsărică ar zbura din colivia vecinului în brațele tale?
ȘMIL: D-ar fi frumoasă, i-aș smulge câteva pene... și aș duce-o iar în colivia vecinului.
PETRU RAREȘ: Și dacă ar veni iarăși?
ȘMIL (râzând): Ar veni iarăși?... Las să vie... Dacă-i place...
GENUNEA: A, nu, șase zile... prea mult.
PETRU RAREȘ: E, și dacă păsărica n-ar pricepe ce vorbim...
ȘMIL: N-ar pricepe ea... (Se uită la Genunea. Ridică din umeri.)
PETRU RAREȘ: Și dacă vecinul ți-ar fi prietenul cel mai bun... Și tu domnul țării?...
ȘMIL: Eu... (se uită la Genunea) i-aș zice: Genunea...
GENUNEA: Ce e, Șmil?
ȘMIL (o dă la o parte): Eu i-aș zice așa... Vin să te sărut, și aș săruta-o cum sărutați voi pe Maica Domnului...
GENUNEA: Pe mine?
PETRU RAREȘ: Așa am făcut și eu cu ea...
GENUNEA: Cu mine?
PETRU RAREȘ: Da, cu tine! (O îmbrățișează. Apar din dreapta Elena-Doamna, Oana, Nastasia, Dolca, hatmanul Mihu, Crasneș și Cosma. Petru Rareș o lasă repede pe Genunea.) Deși n-aș fi avut de ce...
ȘMIL: Norii pătează cerul pentru cei de jos...
