Scena IV

PETRU RAREȘ, logofătul BALOȘ, vistiernicul MATIAȘ, pârcălabul LICIU și, mai târziu, chelarul HÂREA.

PETRU RAREȘ: E, lăsați focului plecăciunile... Ce e?

LOGOFĂTUL BALOȘ: Crasneș...

PETRU RAREȘ: Știu... Crasneș și Cosma și cu mai mulți boieri de țară se duc... Unde?

LOGOFĂTUL BALOȘ: S-apropie de Novograd...

PETRU RAREȘ: E?

LOGOFĂTUL BALOȘ: Nu știu...

PETRU RAREȘ (c-un râs nervos): O! ho! ho! lăsați-i, boieri, lăsați-i să se ducă... Lui Soliman îi plac hoiturile...

VISTERNICUL MATIAȘ: Lui Soliman?

PÂRCĂLABUL LICIU: Dar, hatmanul Mihu mi-a...

PETRU RAREȘ: Hatmanul Mihu?... A fost harnic, viteaz, dar e zgârcit și are avere. Zgârcitul a fost, nu mai e om. E scos din omenire. Nici o nădejde să nu pui pe el. Hatmanul Mihu a fost strângător, s-a făcut apucător și-a ajuns zgârcit. Păcatul a fost mușiță, mușița a trecut în vierme și viermele s-a prefăcut în gâză... Ascultați-mă, hatmanul Mihu știe de urma lui Crasneș și-a lui Cosma... Veți vedea... Și nu zic c-ar fi au n-ar fi... vro apropiere... între retragerea lui Mihu, fără porunca mea, și fuga lui Crasneș și-a lui Cosma... Vom vedea... (Intră repede prin fund chelarul Hârea.)

CHELNARUL HÂREA (emoționat): Măria-ta...

PETRU RAREȘ: Vorbește... ce ai?

CHELNARUL HÂREA (suflând des): Am pregătit rădvanul...

PETRU RAREȘ: Ei bine, și d-aia intrași ca un vânt?

CHELNARUL HÂREA: Nu, măria-ta... da, măria-ta...

PETRU RAREȘ: Nu, da... ce e cu tine?

CHELNARUL HÂREA: Ce să fie...

PETRU RAREȘ: Doamna e bine?

CHELNARUL HÂREA: Sănătoasă...

PETRU RAREȘ: Coconii, bine?

CHELNARUL HÂREA: Sănătoși...

PETRU RAREȘ: E șagă de nebun șaga ta, Hârea!... Mă vezi aci cu boierii...

CHELNARUL HÂREA: Îi văd, măria-ta... Și nu credeam c-au să fie...

PETRU RAREȘ: Și dacă sunt?

CHELNARUL HÂREA: Aș fi dorit să nu fie...

PETRU RAREȘ (pierzând răbdarea): Ci spune odată ce-ai de spus!

CHELNARUL HÂREA (și mai emoționat): Spun, măria-ta!

PETRU RAREȘ: Ei, începi...

CHELNARUL HÂREA: Să încep, măria-ta...

PETRU RAREȘ (pune mâna pe sabie): Începi sau...

CHELNARUL HÂREA: Da, da, da... la... la... la ureche, măria-ta...

PETRU RAREȘ (surâzând nervos): Hî!... Mă iertați, boieri...

LOGOFĂTUL BALOȘ: Doamne, să ne tragem noi...

PETRU RAREȘ: Nu, stați... E...

CHELNARUL HÂREA (îi tremură mâinile): Nu îndrăznesc...

PETRU RAREȘ: Îndrăznește! (Hârea îi spune ceva la ureche.) Cum-cum?... Cine?... El?... Și ce-a zis?... L-ai văzut... Tu?... Pe el?

CHELNARUL HÂREA: Da, măria-ta!

PETRU RAREȘ: Și l-ai auzit tu?

CHELNARUL HÂREA: Cu urechile mele!

PETRU RAREȘ (revoltat, trage sabia): Oh! câinele! (Boierii, speriați, se reped la domn.)

LOGOFĂTUL BALOȘ: Ce e, măria-ta?

PETRU RAREȘ (stăpânindu-se): Eh!... Nimicuri!... Hârea... (Îi face semn să iasă.) Să vorbesc doamnei... Să mergem. Să mă îmbrac... În odăjdii se cuvine să chibzuim soarta țării... (Ies repede prin dreapta.)