III

Vestea despre cumplitele fapte ale lui Vlad-vodă se duse ca vîntul. Vecinii cei semeți căutau a-și lua seama cu cine au a face. Văzură ei că acesta nu este omul pe care să îl poarte unii și alții de nas. El avea o voință, și ținta unde voia să ajungă era a scăpa țara de lichelele dinnăuntru și a o mîntui de liftele de din afară. Pentru care și începură a-l cam ști de frică și unii și alții. Și dreptul lui Dumnezeu, deși se arătă nesățios de sîngele vrăjmașilor săi și ai țării și neîmblînzit pentru cei ce cădeau în greșeli, dară cei asupriți găsiră intr-însul un reazim. Poporul și oastea îl iubia, iară groaza înaintea lui mergea. Vezi că el nu era mîndru; el nu știa ce va să zică trufia; judecata lui era dreaptă și osîndă aspră și fără iertare.

Cumpănind puterile vecinilor, el crezu mai nimerit pentru docamdată, să se aibă bine cu toții și să vezi dumniata că el nu zise nici pis celor ce l-a lăsat în pace, dară s-a aruncat ca un leu turbat asupra tutulor celor ce l-a călcat pe coadă.