Share on Twitter Share on Facebook

Ce zic oamenii de mine

Un cardinal într-o casă

Șezînd cu alții la masă,

Întrebă pe oarecine

Ce vorbea cu nerușine

Zicînd : — N-auzi vorbă multă,

Nu tot spori, ci m-ascultă,

Tu vei fi știind prea bine

Ce zic oamenii de mine.

—O ! zice el, ai un nume

Cam prea defăimat de lume.

Te pun în rînd cu nebunii

Și mai vîrtos te zic unii

Că ești un bețiv în formă,

Bei pînă să te adoarmă.

Alți te zic lup cu bărboaie,

Schimbat în piele de oaie.

Si alți în vers-uri te cîntă

Că numa vorba ț-e sfîntă,

lar încolo totdauna

Ești cu mireanul mai una.

Cardinalul știind bine

Ce vorbește fiecine :

— Ha, ha, ha, rîzînd îi zise,

Aste crez că nu sînt vise.

Dar de n-ar vorbi neștine

De un cardinal ca mine,

De un ca tine, Pacală,

Flecar fără de zăbală,

Lumea o sâ se pornească

Ca să te ponosluiască !

Asta, cum zice cuvîntul,

Este de cînd e pămîntul,

Cel slab, pre cel cu putință,

Cel prost pre cel cu știință

A-l defăima totdauna,

Ca cîinii cum latră luna.