Share on Twitter Share on Facebook

Nu e nimic fără cusur

Un împărat oarecare

Prin grădina sa umblînd

Pe răcoare în primblare

Și un trandafir rumpînd,

Atît cumplit deodată

Degetul ș-au înghimpat,

Încît îl lepădă-ndată

De durere supărat,

Zicînd : „Ce nepotrivire

La acest frumos răsur,

Ar fi făr' de prețuire

Cînd n-ar avea și cusur !”

Și chemă cu grabă mare

Un grădinar iscusit,

Căruia cu întrebare

Într-acest chip i-a vorbit :

-Aș vrea să știu : nu să poate

A să altui-ntr-un fel

Și trandafirul, ca toate,

Ca să n-aibă ghimpi pe el ?

El răspunse cum că știe

Ș-îl va face în scurt timp

După cererea-i să fie

Curat fără nici un ghimp.

Și lăsînd jois altă treabă,

Altui un trandafir

Care ș-înflorind în grabă

A rupt dintr-însul un fir.

Și la palaturi ducîndu-l,

Împăratului l-a dat,

Care în mînă luîndu-l,

Foarte mult l-a lăudat.

După acestea îl puse

La nasul său bucuros,

Dar cîtă mirare-i fuse

Vazînd că n-are miros !

Și îi făcu întrebare

Zicînd : -Asta e ciudat!

Dar de ce și miros n-are

Acum dacă s-a schimbat ?

El răspunse : -împărate,

Eu nicidecum nu mă mir,

Că pilde nenumărate

Ne dă acest trandafir.

Adică : în lume toate

Ca și trandafirul sînt,

Fără cusur nu să poate

Nici un lucru pre pămînt.

Or ghimpi pe dînsul să n-aibă

Fără de nici un miros,

Or, ca întîi, ghimpi să aibă

Și să miroase frumos.

Asemenea dar și omul

E zidit cu acest dar

S-aibă ca floarea sau pomul

Un dulce și un amar !...