Hai, nu întinde vorba, hai...

Dar ce vrei, creștine?

De ce mă-ntorci din cale?

Mergi, zic, cât e cu bine,

Că jur pe sfânta cruce...

Măi, știi tu cine sânt?

De-i face-un pas, cu ghioaga te culc mort la pământ.

Pe mine?

Mergi.

Ce este, române?

Ce să fie?

Am prins colea sub stâncă un ungur cu trufie

Care-a trecut hotarul, ca vulpea pe furiș,

Dar i-am scurtat eu calea pe dâmb în stejăriș.

Străine, spune nouă: ce ești și cum te cheamă?

Dar voi, care vi-i dreptul de-a-mi cere mie seamă?

Al nostru drept înscris e pe țară-n lung și-n lat.

Boieri suntem de-ai țării în care ai intrat.

Moțoc când te întreabă, răspunde cu-nchinare.

Și-n fața mea te pleacă.

Moțoc, vornicul mare!

Stăpâne, să las robul?

Să-l lași.

Da-i prea limbut

Și limba-i sfredel dulce de diavolul făcut.

De-aceea Limbă-Dulce te-au poreclit pe tine?

Se poate. (Lui Jumătate.) Hmm! boierul m-a păcălit.

Străine,

Urmează-ți drumu-n pace; ești liber.

Nicidecum,

Recunoștința vie mai sclav mă face-acum;

Dar cine poartă-n sânu-i curată conștiință

Voios primește lanțul numit recunoștință.

Oricum mi-a fi norocul în lume schimbător,

Îmi voi aduce-aminte de-al meu liberator,

Moțoc.

Ei! și de mine nu?

Vorbele-ți sunt bune

Și chipul de om neaoș, dar cine ești, ne spune.

Eu sunt în voia soartei un vecinic călător,

Atras în cale-mi lungă de-un tainic viitor,

Purtat printre popoare din țărmuri depărtate,

Trecut cu spada-n mână prin lupte încruntate.

Din frageda-mi pruncie eu sunt...

Un venetic...

Acel ce-a zis cuvântul de venetic, îi zic

Că a mințit și-s gata de-a-nfige cu-a mea pală

Cuvântul său în pieptu-i... să iasă la iveală.

Eu sunt! eu, Ștefan Tomșa!... Văzut-am pe la noi

Mulți pribegiți fățarnici, viermi palizi de gunoi,

Ce vin și-n sânul nostru fac cuiburi veninate.

Cine ești tu? răspunde!... la vorbe îngâmfate,

La provocări sumețe de-un soi de zvânturat

Arunc disprețul.

Cine-s?... Ascultă înclinat:

Sunt Despot Eraclidul din Paros!... Al meu tată

A fost fruntaș de oameni în Grecia bogată,

Prinț falnic! de pe tronu-i căzut și răsturnat

Sub apriga urgie a turcului turbat.

Ești prinț?... deci văr cu mine?

Ești bun de limbuție,

Dar unde ți-e dovada de naltă obârșie?

Priviți; iată diploma lui însuși Carol-Quint

Și gloriosu-i nume în litere de-argint.

Așa-i!... Fii, Eraclide, părtaș de-al nostru soare.

Ești oaspele Moldovei de bunuri dătătoare,

Căci astă țară vecinic priimește-n sânul ei

Cu drag pe bunii oaspeți, cu milă pe cei răi.

Aduceți teasuri pline de vin pentru cinstire.

Ades în cupa plină se-ascunde o căire.

Noroc și voie bună!

Supus să-mi fii deplin!

Boieri! pentru Moldova paharul meu închin.

Să-i deie Creatorul în veci zile senine.

Ș-un domn cu omenie, iubit de toți!

Ca mine!

Ca mine!... Domn ca mine se poate-a fi mai bun?

Hai dar, boieri, la Curte!

Ce zice?

Un nebun.

Boieri!... a sa-nălțime Ciubăr ne poruncește.

La Curte dar, căci tronul de dorul lui tânjește.

Și dumneata, pribege, purtat din loc în loc,

E timp să guști odihna în casa lui Moțoc.

Hai!

Ce zici, Jumătate?

Îmi țiuie auzul.

Boierilor de astăzi nebunu-i călăuzul.

Din toți care-i mai tuieș?

Nu știu.

Nu știu nici eu.

Dar cel mai cu drăcie, vezi tu?... e robul meu.