SCENA V

IORGU, ȚĂRANII (ieșind din crâșmă)

IORGU: Veniți, oameni buni... nu vă temeți... veniți mai aproape, că doar nu-s privighetor... și eu sunt om pământean ca și voi!... Auzitaț i de vestitul Cocus Mocus imperator ce-a sosit acum din America, aducând cu dânsul un om sălbatic?

ȚĂRANII: Ba nu, jupâne.

IORGU: Eu sunt acel vestit vrăjitor!... și știu să prorocesc tot ce are să se întâmple peste două sute de ani.

ȚĂRANII: Ian auzi poznă și minune!

IORGU: Dacă vreți, vă pot spune la fiecare ce-o să pățească până mâini... dar fiindcă nu vreți, apoi v-oi arăta omul cel sălbatic care mănâncă foc și bea smoală clocotită... Hai, duceți-vă de dați de știre stăpânilor voștri și tuturor boierilor vecini, ca să alerge degrabă aici, să vadă minunea minunilor! (În parte.) Minciuna minciunilor.

(Câțiva țărani ies.)

IORGU: Nu uitați însă a le spune ca să aducă svanțihi fără bortă și galbeni netăiați, pentru ca să cerce ei înșiși cu ce plăcere sălbaticul mănâncă bani... Eu mă duc să mă gătesc; dar vă înștiințez să nu căscați gura prea tare de mirare, pentru că sălbaticul are patimă pe guri căscate.

(Iese prin stânga.)