Share on Twitter Share on Facebook

Cântece și sărutări

POETUL

Ah! câte glasuri de armonie

În al meu suflet cântă duios,

Toate, uimite, se-nchină ție

Când te-arăți mie,

Înger frumos!

Albă româncă! tu pentru mine

Ești adierea lunii lui mai.

Darul iubirii, cerescul bine,

Naște și-mi vine

Din al tău grai.

Privește-n lume mărețul soare

Cum răspândește veseli fiori.

El dă o rază învietoare

De orice floare

Ivită-n zori.

Privește-a nopții mândră coroană

Cum lasă-a ninge stele din ea.

De orice suflet care-n cer zboară

Lin se coboară

Câte o stea.

O, dulce înger de dezmierdare!

De-ai vrea, unită cu dorul meu,

Să-mi dai, ferice, o sărutare,

De-orice cântare

Aș cânta eu,

N-ar fi în ceruri dalbe lumine,

Nici flori pe lume s-ar legăna,

Pe câte versuri de amor pline

Eu pentru tine

Aș suspina!

ROMÂNCA

Când primăvara cu lărcimioare

În locul iernii vine zâmbind,

Inima, dulce privighetoare

Scăldată-n soare,

Cântă iubind.

Dar când se luptă țara-n durere,

Tot omul tânăr și simțitor

Trebuie să-i deie cu-a sa putere

O mângâiere

Ș-un ajutor.

Când țara geme sub apăsare,

Mai bine-mi place s-aud sunând

Un răcnet aspru de răzbunare

Decât oftare

De amor blând.

Versul iubirii duios străbate,

Focul poetic e răpitor,

Dar nu-s cuvinte mai înfocate

Ca libertate

Și viitor.

June poete! ascunde-ți dorul,

Căci nu e timpul de dulci plăceri.

Decât pe liră să cânți amorul,

Apără-onorul

Sărmanei țări!

Cântă-un vers falnic de re-nviere

Care s-aprindă sufletul meu.

Ridică neamul de la cădere,

Ș-orice-mi vei cere

Va fi al tău!

Iași, 1855