SCENA XVI

Cei dinainte, UN JANDARM (viind călare și aducînd un plic)

JANDARMUL: Ispravnicu… unde-i domnu ispravnic?

ISPRAVNICUL (ascuns după jandarmi): Ce este? Cine mă cheamă?

JANDARMUL: Un plic de la isprăvnicie… d-nu samiș mi-o spus că-i foarte grabnic.

ISPRAVNICUL: Grabnic? Adă-l încoace. (Ie plicul.) încunjurați-l din toate părțile pe hoțul ista și nu-l lăsați să scape. (Deschide plicul.) Grabnic!…. nu cumva mă dau afară din isprăvnicie?… Bată-l cucu de samiș că subțire mai scrie… Unde mi-s ochelarii?… iaca poznă, că i-am. prăpădit în codru cînd fugeam… și acum n-am cum citi… (Tare.) Cine știe carte din voi?

CORBU: Eu, cucoane, am fost demult dascal la biserică…

ISPRAVNICUL: Na, de citește iute… (Îi dă plicul.. Cătră jandarmi, arătînd pe Leonaș.) Țineți-l tot la ochi să nu fugă… Zi mai degrabă.

CORBU: Iaca zic… (Slovenind:) „Cacu îs… tfertu, rîță… ă… cătră… cfertu… i… nas… cinstitul…”

ISPRAVNICUL: Și celelalte… spune-nainte.

CORBU (citind): „Mă grăbesc a te înștiința că tălharu care o furat cei 40 000 lei din lada sămișiei s-o găsit, precum și banii, însă cu părere de rău îți vestesc că furul este tocmai fiul d-tale cel de suflet….”

ISPRAVNICUL: Ce?

CORBU: Elei!

ISPRAVNICUL (voind să ia răvașul): Minciuni… minciuni de-a samișului.

CORBU (țiind răvașul): Mai știi poznă?… De-or afla-o la Ieși, cucoane, te poți șterge pe gură despre isprăvnicie.

ISPRAVNICUL (căzînd pre un scaun): Valeu! că iar mă prăbușesc.

TOȚI

Ce este? Ce este?

Ce groaznică veste?

ANICA

(alergînd lingă moșul ei)

Ce ai? ce te doare?

LEONAȘ

(asemene)

L-a lovit dambla.

ISPRAVNICUL

(trezindu-se)

Pei, nerușinato!… Feuge, satana!

CORBU

Dați-vă-ntr-o parte că-i sînt popa eu.

(Arătînd scrisoarea.)

Am capcana-n mînă; de-acum îi al meu,

(Se apropie de ispravnic și cîntă încet:)

Ispravnice dragă,

Nu-i lucru de șagă,

Acum eu știu tot.

Și c-o vorbă pot

Să-ți vîr șepte draci.

ISPRAVNICUL

(rugîndu-se)

Taci, taci, taci, taci, taci!

CORBU

Bine! acu-ndată

Pe holtei și fată

Să mi-i logodești…

Ce zici? nu voiești?

Ascultați … (Deschide scrisoarea.)

ISPRAVNICUL

(spăriat)

Ce faci?

Taci, taci, taci, taci, taci!

CORBU: Iaca tac… dar fă cum zic eu… că citesc răvașul… și, zău, îți fac rușinea.

ISPRAVNICUL (în parte): Ghidi, hoț bătrîn.

CORBU: Hai mai iute, că n-am vreme…

ISPRAVNICUL (se apropie de Leonaș câutînd cu frică la răvașul cu care Corbu îl amenința din urmă): Leonaș, toate au fost o șagă…

CORBU (încet ispravnicului): Prea bine… zi după mine: Eu te iubesc…

ISPRAVNICUL (în parte): Ghiuju dracului! (Lui Leonaș:) Eu te iubesc…

CORBU: Te cinstesc…

ISPRAVNICUL: Te cinstesc…

CORBU: Și te logodesc cu nepoata mea, Anica.

ISPRAVNICUL (furios): Și te logodesc cu nepoata mea Anica. (În parte.) Ei! las, Pepeleo, că mi-i cădea tu la mînă.

CORBU (sărind de bucurie): Ura! Crai-nou să trăiască, că mi-o făcut pe gîndul meu.

DOCHIȚA: Și mie mi-o adus pe Bujor.

ANICA: Și mie mi-o împlinit dorul.

TOȚI: Crai-nou să trăiască!… Să trăiască Crai-nou!

COR FINAL

Crai-nou! Crai-ncu! Crai-nou!

La noi bine-ai venit;

Crai-nou! Crai-nou! Crai-nou!

Fă-mi dorul înplinit.

(Cortina cade.)