Oaspeții caselor noastre, cocostârci și rândunele,

Părăsit-au a lor cuiburi ș-au fugit de zile rele;

Cârdurile de cocoare, înșirându-se-n lung zbor,

Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde câmpie acu-i tristă, veștejită,

Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;

Frunzele-i cad, zbor în aer, și de crengi se dezlipesc,

Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru părți a lumei se ridică-nalt pe ceruri,

Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.

Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori

Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăț călare!

Vântul șuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.

Boii rag, caii rânchează, cânii latră la un loc,

Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc.