Viscolul

Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,

Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.

Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian,

Ca nisipurile dese din pustiul african.

Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă,

Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.

Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt,

Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.

Zberăt, raget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate

Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.

Și-n departe se aude un nechez răsunător...

Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător!

Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire

Stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire

O căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind

Unde dulcea ospeție îl întâmpină zâmbind!

Share on Twitter Share on Facebook