Frunză verde de negară,

La Focșani, între hotară,

Este-un bordei cam plecat ¹⁵⁸

De copaci înconjurat.

Acolo-i Bujor culcat,

La Anița văduvița,

Ce-i dă vin tot cu vădrița

Și-l îmbată cu gurița!

„Anițico, draga mea!

Mult mi-e dor de-o floricea,

Floricică rumeoară

Care-o porți în buzișoară."

„Ștefănică Bujoraș!

Floricica da-ți-o-aș.

Na și na gurița mea

De-o sărută cât îi vrea.

Iar de băut, nu mai bea,

Că potira-i cât colea."

„Las' să vie că nu-mi pasă

Când mi-e paloșul pe masă

Și mândruța drăgăstoasă."

Sărutatul n-a sfârșit,

Potira c-a și sosit.

Luptat-a Bujor, luptat,

De potiră n-a scăpat!