N-ați auzit de-un Jian,

De-un Jian, de un oltean,

De un hoț de căpitan

Care umblă prin păduri

Cu doisprezece panduri,

Cu ghiebe și cu poturi?

El ia miei de la ciobani,

Armăsari de la mocani,

Fără plată, fără bani!

Și pândește la strâmtori

De despoaie negustori,

Și tot prinde la boieri

De-i curăță de averi!

Toți de dânsul că fugeau,

Toți de el se jeluiau

La domnul, la Caragea.

Domnul potiră-aduna,

După hoț el o mâna.

Iar Jianu-nțelegând

Cele ce-i treceau prin gând

Se-ndruma spre Olt fugând.

Când la Olt, Oltu-i umflat,

Că la munte l-a plouat:

„Măi române, măi podar,

Trage podișca de car

Să mă treci la cela mal

Cu viteazul ist de cal.

Trage podul mai de-a drept

Pân' nu-ți pun un glonte-n piept,

Nu-mi fii dușman și-mi fii frate

De nu vrei un glonte-n spate."

Dar podarul se gândea

Și cu lene se-ntindea.

Dacă vedea și vedea,

Jian rostul nu-și pierdea.

El se aruncă înot

Cu suflet, cu cal, cu tot.

Calu-n apă se lupta,

Iar Jianul cuvânta:

„Decât să mă rog de prost

Ca să deie podu-n rost,

Mai bine cu murgu-not

Că și el e pui de Olt.

Decât să mă căciulesc,

Mai bine să haiducesc!

Hai, voinice murguleț,

Nu mai face părul creț,

Hai la Slatina-n județ,

Unde gazda ne-om afla

Ș-amândoi ne-om răsufla!"

Când la gazdă el sosea,

Ce vedea și ce-auzea?

Potira gazda lega,

De Jian o întreba.

„Haide iar, murgule, hai,

Hai la munte sus, pe plai,

Să scăpăm de chiu, de vai!"

Fugea murgul cât fugea,

Dar potira-l ajungea,

Pe Jianu mi-l prindea

Și-l ducea la Caragea.

Vai! sărmanul voinicel!

Sărăcuț, amar de el!

Căci pe loc mi-l judecară,

Cu lanțuri mi-l încărcară

Și-n ocnă mi-l aruncară.