Într-o zi de sărbătoare,

Într-o zi cu mândru soare

Care lumea-nveselea

Și cu aur o-nvelea,

Iată, mări, se ivea,

Ca alt soare strălucea

Domnul Ștefan cel vestit,

Domnul cel nebiruit!

El pe cal încăleca

Și cu mulți voinici pleca

De la scara curții lui

La biserică-n Vaslui ¹⁶⁵ .

Clopotele răsunau,

Steagurile-i se-nchinau,

Armăsarii spumegau,

Frâiele și le mușcau,

Iar poporul tot striga:

„Să trăiești, măria-ta!"

Când aproape de intrare,

Ce s-aude-n depărtare?

Glas de om chiuind tare:

„Hai, ho, ța, ho, Bourean,

Trage brazdă pe tapșan."

Ștefan-vodă se oprea

Și din gură-așa grăia:

„Auzit-ați, auzit

Glas de român necăjit?

Într-o clipă să-l găsiți,

Și cu el aici să fiți."

Cinci panțiri se alegeau,

Pe Vaslui în sus mergeau

Pân' zăreau într-o movilă

Un român arând în silă

Și movila brăzduind

Și din gură chiuind:

„Hai, ho, ța, ho, Bourean,

Trage brazdă pe tapșan!"

Cei panțiri descălecară,

Pe român îl ferecară,

La Vaslui îl aduceau

Și la Domnul mi-l duceau:

„Măi române, să n-ai teamă,

Spune nouă cum te cheamă?"

„Teamă n-am că sunt român!

Teamă n-am, că-mi ești stăpân!

Tu ești Ștefan domn cel mare

Care-n lume seamăn n-are

Și eu sunt Șoiman Burcel,

Puișor de voinicel!"

„Să trăiești dacă n-ai teamă!

Dă-ne nouă bună seamă

Cum de te-ai păcătuit

Să te-apuci de plugărit,

Tocma-n zi de sărbătoare,

Tocma-n timp de închinare ¹⁶⁶ ?"

„Doamne, pun mâna la piept

Și mă jur să-ți spun cu drept.

Pân-a nu-ajunge plugar

Aveam falnic armăsar

Și o ghioagă nestrujită

Cu piroane țintuită,

Care când o învârteam

Proașcă prin dușmani făceam,

Câte opt pe loc turteam!

Alelei! pe când eram

Om întreg de mă luptam,

Mulți păgâni am mai stricat!

Multe capete-am fărmat

De tătari și de lifteni

Și de falnici ungureni!

Iar în loc la Războieni ¹⁶⁷

Mi-a căzut ghioaga din mână

De o sabie păgână:

Dar n-a căzut numai ea,

A căzut și mâna mea

Cu păgânu-alăturea!...

De-atunci n-am ce să mă fac

C-am ajuns un biet sărac,

Nici n-am casă, nici n-am plug,

Nici juncani ca să-i înjug!

Toată vara m-am rugat

De bogații cei din sat

Să-mi dea plugul ca să ar...

Mi-a fost ruga în zadar.

Atunci, Doamne, mă-ntorsei,

La tătari că mă dusei,

Un plug mare că prinsei,

Și c-un bou îl înjugai

Și de lucru m-apucai,

Că săracul n-are soare,

Nici zile de sărbătoare,

Ci tot zile lucrătoare!"

Domnul Ștefan l-asculta

Și din gură cuvânta:

„Măi Burcele, fătul meu!

Iată ce hotărăsc eu:

Ia-ți un plug cu șase boi

Și mergi bogat de la noi.

Ia-ți movila răzășie

Ca s-o ai de plugărie,

Dar în vârfu-i să te-așezi,

Ca stejar să priveghezi,

Și tătarii de-i vedea

C-au intrat în țara mea,

Tu să strigi cât ce-i putea:

Sai, Ștefane, la hotare

C-a intrat sabie-n țară ¹⁶⁸ !

Atunci eu te-oi auzi,

Ca un zmeu m-oi repezi

Și nici urmă-a rămânea

De tătari în țara mea!”