Frunză verde, șapte brazi,

Fost-am noi vreo șapte frați

Ș-au pierit cinci într-o marți,

Și rămas-am numai doi

De umpleam lumea de noi,

Ș-a pierit unu-ntr-o joi,

Și rămas-am numai eu,

De arde sufletul meu,

Frunză verde siminoc,

De scârbă, de mare foc,

Stau în codru și gândesc

Ce să fac ca să trăiesc?

Să m-apuc de plugărie,

Ori s-apuc în haiducie?

Măiculiță, ce m-oi face

Plugăria că nu-mi place,

Că de când eram eu mic

Aveam semne de voinic.

În loc să mă leg de sapă,

Eu duceam murgul la apă,

Iar când murgul necheza

Doru-n mine se trezea,

Dor de codru înverzit,

Cum e bun de voinicit.

Când eram de șapte ani

Luam miei de la ciobani,

Fără plată, fără bani.

Când eram de optsprezece,

Cercam vinul dacă-i rece,

Pivnița de-i răcoroasă,

Crâșmărița de-i frumoasă.

Când eram de douăzeci,

Mă legam de turci, de greci

Și de capete-i scurtam

Și aleanu-mi ușuram.

Dar acum sunt om stătut,

Și pățit, și priceput,

Și văd bine că-i dat mie

Ca să mor în haiducie.