Frunză verde de alună,

Mă dusei noaptea pe lună,

Să găsesc o floricică

Care mult inima-mi strică,

Și s-o-ntreb de ce-n grădină

Pleacă fruntea și suspină?

„Eu mă plec, floarea-mi răspunde,

Căci o jale mă pătrunde,

Arde sufletu-mi și geme,

Căci mă trec fără de vreme.

Trei zile sunt înflorită

Ș-apoi cad de vânt pălită.

De-abia cresc și mă fac floare,

Abia mă-ncălzesc la soare,

Și pe mine cade-ndată

Umbră neagră-ntunecată,

Încât nime nu mă vede,

Floare sunt ori iarbă verde.”