Floricică, floricea!

Când eram pe vremea mea,

Câte trei mândre aveam,

Cu tustrele mă iubeam,

Una-n deal și una-n vale,

Una la mijloc de cale,

Iar de când m-am bătrânit

Fetele m-au părăsit,

Sui în deal, cine mă cheamă?

Moartea care-mi cere seamă?

Dau în vale, cine-mi râde?

Moartea care mă cuprinde?

Pomul dacă-mbătrânește,

Pune-i paie de-l pârlește.

Omul dacă a-mbătrânit

Fă-i sicriu de odihnit.

Vai de dânsul! vai de el!

Când e omul tinerel,

Lesne-i vine a gândi

Cât pământul c-a trăi.

Ci zilele omului

Sunt ca floarea câmpului:

Dimineața înflorește,

Peste zi se veștezește

Și spre seară nu mai este!