Răzbunarea nevestei

Ici e țărână cu glod

Hop o dată, sus.

Ici e bărbatul nerod,

Hop o dată, sus.

Ici e tocmai unde joc

Ca să mă alin de foc.

Ici doarme cu mâini la piept

Ș-o să joc să mi-l deștept.

Dar decât l-oi deștepta

Oi juca ș-oi tot cânta.

Dormi tu, bărbățelul meu,

Ierte-mi-te-ar Dumnezeu!

Dormi, dormire-ai somnul lung,

Că multe-am tras și-mi ajung!

Share on Twitter Share on Facebook