Merge Tița la fântână,

Tița, mândra Tița!

Cu cofița într-o mână,

Tița, mândra Tița!

Și tot merge ea cântând,

Floricele culegând,

Floricele lepădând;

Când voinicii le-or culege,

De ei dorul să se lege.

Când vor da să le miroase,

Să le intre doru-n oase!

Tițo, Tițo, copiliță

Cu sân alb de porumbiță,

Nu da foc inimilor,

Dă pace voinicilor,

Că tu-i da peste-un păcat

Cu marghiolul cel din sat ²²⁸ !

Tița râde și nu crede,

Dar marghiolul se repede

Ș-o urmează cât colea...

Tițo, Tițo, nu mai plânge,

El în brațe mai te strânge

Cu tot dorul satului,

Cu focul bărbatului!