I Boierii așezate de Alexandru-Vodă cel Bun și Bătrân

Logofăt mare:judecător și alegător de ocine. Ispravnic pe o seamă de oameni de frunte, ce sunt curteni la țară, și judecător tuturor cine sunt cu strâmbătăți în țară și luător de seamă tuturor ispravnicilor ce sunt la curtea domnească.
Vornic mare în Țara de Jos:judecător tuturor din țară și globnic de morți de om și de șugubini ce se fac la partea lui și vornic Bârladului.
Vornic mare de Țara de Sus:judecător tuturor din țară cine au strâmbătăți și globnic de morți de om și de șugubini ce se fac la partea lui; și vornic Dorohoiului.
Pârcălab de Hotin:la margine despre Țara Leșească și Căzăcească; judecător tuturor la acel ținut.
Hatman și Pârcălab de Suceava și ispravnic pe toate oștile țării.
Postelnic mare:dvorbitor înaintea domnului și pârcălab de Iasi și tălmaci în limbi străine.
Spătar mare:și staroste de Cernăuti, și este obicei să se îmbrace la zile mari cu haine scumpe domnești; dvorbitor cu arme domnești încins la spatele domnului întru acele zile.
Paharnic mare și pârcălab de Cotnar și de Hîrlău: are obicei să direagă (să verse vin) domnului la zile mari, la masă, cu paharul.
Visternic mare :ispravnic pe socotelile ce se fac să se ia din țară, și grijind și împărțind lefile slujitorilor, și purtător de grijă a toată cheltuiala curții și a oaspeților ce ar veni în țară și are toate catastijele în mâna lui.
Stolnic mare:cu obicei la zile mari și la veselii domnești, îmbrăcat în haină domnească, să vie înaintea bucatelor domnești; le tocmește pe masă înaintea domnului cu tipsiile; și dvorbitor întru acele zile.
Comis mare : ispravnic pe povodnici și pe toți caii domnești; merge înaintea domnului și a povodnicilor.
Medelnicer mare : cu obicei îmbrăcat în haină domnească la zile mari; dvorbitor la masa domnului; taie fripturile ce se aduc la masă.
Clucer mare : ispravnic pe beciurile domnești, pe unt, pe miere și pre colacii ce vin din orașe la născut.
Sulger mare : ispravnic pre toate oboroacele ce se dau la curtea domnească, și carne la slujitorii curții.
Jitnicer mare : ispravnic pe toate oboroacele de pâine ce se dau la curtea domnească și la slujitorii curții și la oaspeții ce vin din țară.
Vameș mare : ce ține schelele țării pentru vămi; are obicei să ducă dulceți și cofeturi în zile mari la masa domnului. - Ispravnic pe negustori.
Șătrar mare : pe corturi domnești și în oști și în alte căli (?) și purtător de grijă tunurilor.
Ușer mare : purtător de grijă tuturor solilor și tălmaci străinilor la județ.
Armaș mare : ispravnic și purtător de grijă pentru toți acei ce fac rău și cad în închisoarea țării; îngrijitor de temnițe și pedepsitor acelor judecați de moarte, dați în mâna lui să-i omoare.
Aga : ispravnic pe darabani și pe târg pe Iași județ.
Logofăt al doilea : hotărâtor de ocine în toată țara.
Postelnic al doilea : în toată vremea dvorbitor înaintea domnului: fecior de boier ales.
Logofăt al treilea : cărturar, scriitor bun, credincios la toate tainele domnului, și cărți ori din țară, ori de la prieteni de unde ar veni toate în mâna lui merg, și cu învățătura domnului de la dânsul ies răspunsurile; și pecetea țării în mâna lui stă; și orice judeață și îndireptări se fac oamenilor fără pecetea domnului nu pot fi; care pecete îi în mâna logofătului al 3-lea.
Postelnic din al doilea înainte : câți vrea domnul să facă, deprinzându-i la această cinste, ies și la alte cinste mai mari.
Spătar al 2-lea și al 3-lea : cel al 2-lea svorește (servă) la masă când cel mare nu svorește; și este îmbrăcat și cu spata (spada) încins, și cu buzduganul în mână la spatele domnului. Iară spătarul al 3-lea svorește peste toată vremea.
Paharnic al 2-lea : după dvorba paharnicului celui mare dvorește la masă și direge pahar cu băutură la domn.
Paharnic al 3-lea : când nu direge al 2-lea, direge el.

NOTĂ

Adevărul ce răsare din această întocmire de boierii este că titlurile de Logofăt mare, Postelnic mare, Vornic mare, Pârcălab, Spătar etc. nu au constituit niciodată titluri de noblețe, ci au servit numai a desemna diversele funcții din țară. Nefiind moștenitoare, copiii boierilor nu puteau trage din ele alt avantaj decât acela de a fi numiți feciori de boieri, iar copiii acestora reintrau în gloată, dacă nu-i favoriza norocul ca să intre în clasa funcționarilor. Pe timpul domnilor vechi, unele familii au conservat prestigiul lor din tată în fiu prin valoarea lor personală în luptele țării cu vecinii, însă numele lor odinioară faimoase au căzut din culme și au rămas acum pierdute printre răzeși; astfel Șerpe, Moțoc, Arbore, Purice, Movilă etc. Noblețea dar, așa precum este înțeleasă de popoarele occidentale, nu a existat în țară, și dacă mai târziu s-au introdus în societatea română oarecare pretenții de nobilime bazată pe titlurile funcționarismului, aceste tendințe de îngâmfare ridicolă au fost aduse de fanarioți. Ei au pus în circulare termenii grecoturcești de celebi, afthenta, beimu, eclamprotate, evghenestate etc., meniți de a ridica un piedestal personalității lor de parveniți. Căzând însă ei de la putere, s-a dărâmat și toată clădirea cu dânșii, iar românii au revenit la datinile democratice ale strămoșilor. Iată cum se explică avântul generos care a îndemnat pe boierii și pe feciorii de boieri din generația actuală să sacrifice în Divanul adhoc atât privilegiile legate de titlurile boierești, cât și înseși acele titluri. Și, în adevăr, ce izvor de măgulire putea să fie pentru un român în titlurile de Paharnic, de Stolnic, de Comis, de Medelnicer etc., când boieria acestora nu era decât o slugărie travestită. Paharnicul mare, îndeplinind funcția de échanson, diregea cu paharul, adică vărsa domnului vin și apă la masă.

Stolnicul mare servea de maître d’hôtel, căci el preceda în sala de prânz blidele cu bucate și le așeza dinaintea domnului.

Comisul mare (écuyer) își rezema boieria de ieslele grajdului domnesc.

Slugerul domnea asupra cuhnei.

Medelnicerul avea importanta funcție de a tăia fripturile.

Jitnicerul (grand panetier) era mai mare peste pâini.

Vameșul se bucura negreșit de favoarea domnițelor și a beizadelelor, căci el aducea dulceață și cofeturi la masă.

În realitate, precum vedem, toți acești boieriți făceau parte din categoria ciocoilor, cunoscută la curtea Franciei sub denumirea grotescă de officiers de bouche.

Un personaj însă care avea o fizionomie mai caracteristică era Armașul mare; el inspira groază tuturor și prezența lui tăia pofta de mâncare chiar acelor officiers de bouche. Îngrijitor de închisori și pedepsitor acelor judecați de moarte și dați pe mâna lui ca să-i omoare! lată titlurile și funcțiile Armașului! La câte scene tragice el era condamnat să asiste și chiar să ia parte activă! Ce fizionomie de călău boierit!

Se zice că mai toți Armașii au fost străini: greci, arnăuți etc., căci românul nu a avut niciodată tragere de inimă pentru meseria de gâde.

Apropos (unii zic aproposit-o, însă pentru ce și cum s-au adoptat acești termeni? Posteritatea va decide). Apropos de gâde, binevoiască sapienții fabricanți de dicționare etimologice, sau chiar electicii fisători ai limbii române, să ne lămurească dacă acest cuvânt nu este cumva rădăcina cuvântului gâdilire? Gâdele are meseria de a descăpățâna și de a spânzura, două operații care au a face cu gâtul și care la un moment oarecare trebuie negreșit să procure pacientului o gâdilire destul de stranie. Substantiv: gâde — verb: a gâdili.

Așa să fie?... Nu știm, dar să nu pierdem sperarea că vom vedea această ingenioasă etimologie publicată într-una din fasciculele sau fașele sub care unele doici academice pretind a crește și a înfrumuseța limba română.

P. S. În Letopisețe găsim termenii de rudă aleasă, sinonim de boier. Acele rude alese se bucurau de privilegiul de a nu fi „supuse pedepsei cu caterga sau cu ocna, ci pentru greșeli mici erau gonite de pe moșiile lor pe câtăva vreme. Pentru greșeli mari erau descăpățânate. Un boier vinovat și hotărât la moarte nu se purta pe ulițe ca cei proști, nici era supus necinstei de a fi ca ei spânzurat în furci sau înțepat. Un boier era spânzurat numai când se afla dovedit de hiclenie împotriva domnului, de hainlic către țară, și așijderea când era prins la război. Atâta numai că furcile spânzură torii se făceau mai nalte decât pentru un prost.“

Avantaj destul de iluzoriu pentru pacient! însă măngâietor pentru vanitatea rudelor alese ale spânzuratului!