SCENA IV

PĂCALĂ, TÂNDALĂ

TÂNDALĂ: Păcală?

PĂCALĂ: Ce-i, Tândală?

TÂNDALĂ: Te-ai spovăduit pân-a nu pleca de-acasă?

PĂCALĂ: Ba nici am gândit; dar tu te-ai împărtășit?

TÂNDALĂ: Nici atât.

PĂCALĂ: Apoi halal de noi!

TÂNDALĂ: Halal!... Păcală, știi una?

PĂCALĂ: Ce?...

TÂNDALĂ: Dacă am spăla putina?

PĂCALĂ: M-am gândit de mult la asta... dar unde să mergem?... încotro s-apucăm singuri-singurei?... să ne rătăcim?... să ne mănânce fiarele?... asta vrei?...

TÂNDALĂ: Ferească Sfântul... hai dar în codru... de-om întâlni vreun zmeu... i-om da decorațiile noastre, ca să-l îmblânzim... Cine știe?... poate că și zmeii să aibă slăbiciune pentru decorații...

PĂCALĂ: Bună idee... Tândală... nu ești prost de tot... Hai!...

(Intră amândoi în alee și se îndreaptă cu sfială spre fund. Deodată mulțime de țânțari ies dintre copaci, bâzâind prin văzduh, și-i atacă.)

TÂNDALĂ: Păcală, vezi ceva?

PĂCALĂ: Nimic alt, decât un soi de țânțari morți de foame... să juri că-s postulanți.

TÂNDALĂ (apropiindu-se): Hâș, dihanie... na!... m-a pișcat de mână... (Își trage o palmă peste mână.)

PĂCALĂ: L-ai ucis?...

TÂNDALĂ: Ba!... ia seama, se pune unul pe obrazul tău.

PĂCALĂ: Îl aud bâzâind și-l pândesc.

TÂNDALĂ: Dă-i!

PĂCALĂ: Na! (Își trage o palmă peste obraz.)

TÂNDALĂ: L-ai ucis?

PĂCALĂ: Ba nu, ucigă-l crucea. (Înaintând.) Vezi ceva printre copaci, Tândală?

TÂNDALĂ: Tufă!... Stai...

PĂCALĂ: Ce-i?

TÂNDALĂ: Un țânțar cât un bivol... Iaca vine... bâzâie... se pune pe vârful nasului... na!... aoleo!... (Își trage un pumn peste nas.)

PĂCALĂ: L-ai turtit?...

TÂNDALĂ: Ba, mi-am turtit nasul!

PĂCALĂ: Să-i fie de bine!...

(Tot apărându-se de țânțari și examinând desimea codrului, ajung în fund.)

TÂNDALĂ: Păcală... apucă tu în dreapta și eu în stânga... deacum ce-o vrea Dumnezeu cu noi.

PĂCALĂ: Poate să pierim... Tândală, să ne îmbrățișăm, pentru întâia și ultima oară... Să ne iertăm...

TÂNDALĂ (luându-l în brațe): Multe ți-am greșit, frate.

PĂCALĂ: Și eu ție...

TÂNDALĂ: Am cătat să te dau peste cap din minister.

PĂCALĂ: Și eu pe tine.

TÂNDALĂ: Știi că asta nu-i delicat?... Dar suntem chit... adio... să ne vedem sănătoși.

PĂCALĂ: Da! pe ceea lume.

(Se despart, apucând unul în dreapta și celălalt în stânga... ei dispar... Tremolo.)

TÂNDALĂ (cu glas speriat, între culise): Păcală!...

PĂCALĂ (asemenea): Tândală!...

(Vin amândoi în scenă, plini de groază și cu nasurile bășicate.)

TÂNDALĂ: Ce este? Zmeul? ai văzut zmeul?...

PĂCALĂ: Ba nu... dar tu?...

TÂNDALĂ: Nici eu.

PĂCALĂ: Apoi de ce m-ai chemat?...

TÂNDALĂ: Mi-a fost dor de tine!...

PĂCALĂ: Zi mai bine că ți-a fost frică.

TÂNDALĂ: Frică?... nicidecum!... groază!...

PĂCALĂ: Iaca!... Da ce-ai pățit, Tândală? Ți-e nasul roș și umflat ca o sfeclă.

TÂNDALĂ: Ș-al tău ca un morcov.

PĂCALĂ: Suntem decorați amândoi cu ordinul legumelor.

TÂNDALĂ: Taci!... S-aude ceva... la sănătoasa, frate.

PĂCALĂ: Stăi, nu te teme... vine împăratul.