SCENA VI

Aceiași, ZÂNA-CODRULUI

ZÂNA: Cale bună, împărate!

PAPURĂ: Sărut ochii, drăguliță.

ZÂNA: Unde mergi cu așa oaste mare?... Vrei să cotropești lumea?...

PAPURĂ: Ba, deocamdată, merg să-mi găsesc fata.

ZÂNA: Pe Sânziana, care a răpit-o zmeul?

PAPURĂ: Tocmai!... dar nu prea cunoaștem drumul; n-ai putea dta să ne îndrepți spre țara zmeului?

ZÂNA: Cum nu, dar ce-mi dai?...

PAPURĂ: Îți dau un bărbățel, gigât și frumușel, într-ales... Vrei pe Tândală?

ZÂNA: Unde-i, să-l văd?

PAPURĂ: Iată-l.

ZÂNA (râzând): Borcănosul ăsta?

TÂNDALĂ (supărat): Și ea râde? apoi n-are haz!...

PAPURĂ: Nu căta că-i cam beteag la nas... l-au pișcat țânțarii, altminterea-i nostim.

ZÂNA (râzând): Mai bine vă duc degeaba... Hai!

PAPURĂ: Dar nu ne-or mânca țânțarii?

ZÂNA: N-aveți grijă... i-au săturat nasul d-sale! (Arată pe Tândală.)

PĂCALĂ (aparte): Pe mine nu m-a văzut? (Se ascunde la față.)

ZÂNA: Și al d-tale. (Arată pe Păcală.)

PĂCALĂ: Na.

ZÂNA (aparte): Au încăput pe mâna mea? am să-i schimb în dobitoace.

(Ies cu toții în codru, cântând: “Ce nas roșcovan” etc.)