SCENA II

GENII, CRIVĂȚUL

CRIVĂȚUL: Genii nemernici, voi jucați, și imperiul Iernii se află în pericol de topire!

UN GENIU: Cum? Ce? Cum, dnule Crivăț?

CRIVĂȚUL: Iarna, grațioasa noastră împărăteasă, care avea să fie încoronată chiar astăzi...

GENIUL: A pățit ceva?

CRIVĂȚUL: Iarna, frumoasa copilă a Nordului, care avea să-și aleagă chiar astăzi un mire...

GENII: Ce-a pățit?

CRIVĂȚUL: Iarna, care, pe cât era de încântătoare, părea a fi rece și nesimțitoare...

GENII: Ei!... Ce i s-a întâmplat?

CRIVĂȚUL: S-a dat în dragoste cu Prier, domnul Verdeții, și astă noapte a spălat putina din palat cu el.

GENII: A fugit?

CRIVĂȚUL: Fugit! (În taină.) Dar să rămâie între noi... să nu afle poporul.

GENII: O!...

CRIVĂȚUL: A abandonat tronul, bunătate de tron, durat numai din sloiuri de gheață!... Ce nebunie!... unde a găsi o climă mai plăcută decât aice... o țară mai drăgălașă decât a noastră, unde foiesc urșii cei albi?

GENIUL II: Ei bine, ce ne facem?

CRIVĂȚUL: Să ne cătăm o altă împărăteasă, căci în imperiul Iernii nu pot domni decât femeile; și, după datinile strămoșești, împărăteasa trebuie să fie frumoasă, albă și, mai cu seamă, rece ca gheața... Dar unde să o găsim?

TOȚI: Unde... unde?

CRIVĂȚUL: Voi, care-ați cutreierat lumea, n-ați întâlnit vreo fată cu inima de gheață?

GENIUL I: Să vezi, dnule Crivăț... am fost mai an la București...

CRIVĂȚUL: Și...?

GENIUL: Și am găsit una, numai una, însă...

CRIVĂȚUL: Însă...

GENIUL: Cum a dat cu ochii de-un roșior, s-a topit...

CRIVĂȚUL: Nu mă îndoiesc... Roșiorii sunt para focului... dar ce s-aude? Ian priviți... prin văzduh trece un zmeu călare. 

(Zmeul trece prin văzduh.)