Ștefan-Vodă rătăcit

Intră-n codrul înfrunzit.

Codru-i zice: Domn viteaz!

Ce-ți curg lacrimi pe obraz?

Ah! îmi plâng ostașii mei

Morți, luptând ca niște zmei!

Codrul zice: Dragul meu,

Încetează plânsul tău,

Căci din brazii mei trufași

Face-ți-oi voinici ostași

Ca să scapi biata moșie

De păgâni și de urgie.

Fă! răspunde mult voios

Domnul mândru, inimos.

Codrul puse a vui,

Brazii a-și însufleți,

Pe stejari a mi-i trezi.

Iar copacii mari și mici

Se făceau ostași voinici,

Și spre domn înaintau

Și din gură cuvântau:

Să trăiești, măria-ta!

Hai la luptă, hai, Ștefane;

Du-ne-n oardele dușmane!

Ștefan-vodă-nveselea

Și la luptă purcedea

Peste munte și muncel

Cu tot codrul după el.

Vai de ungurul semeț

Ce lupta c-un brăduleț!

Vai de leah, vai de tătar

Ce luptau cu un stejar!