SCENA II

CHIRIȚA, AFIN, LULUȚA

CHIRIȚA: Auzi, tontu? (Aleargă la ușa din fund și o deschide.) Cucoană Nastasiică... poftim, nu te potrivi...

AFIN: Poate că te deranjarisesc, cucoană Chiriță?... dar n-am vrut să-ți trec pe la poartă ca o străină...

CHIRIȚA: Cum să mă rânjarisești tocmai d-ta?...

LULUȚA (în parte): Rânjarisești?... ha, ha, ha...

CHIRIȚA: Iaca și Luluța!... Ai scos-o din pasion astăzi?...

AFIN: Dar, pentru că mâine îi duminică.

CHIRIȚA: Da vezi ce frumușică-i, diavoloaica! îți vine s-o mănânci de vie.

LULUȚA: Să mă mănânci?... mersi. (În parte.) Și n-are măcar nici dinți.

CHIRIȚA: Ha, ha, ha... Bat-o norocu! Nostimă-i!... vină să te sărute mătușica, Luluța dragă... (O sărută.)

LULUȚA: Alei! maman... ce-a pățit mătușica de și-a pus lipitori pe frunte? (Arată sprâncenele Chiriței.) O doare capul?

CHIRIȚA: Eu, lipitori?...

AFIN: Ce lipitori?... unde vezi tu lipitori?...

LULUȚA: Ha, ha, ha... ba-s sprâncene... și una-i numai pe jumătate!

CHIRIȚA: Ha, ha, ha. (În parte.) Cum i-aș suci gâtul când ar fi a mea!

LULUȚA: Maman, să-mi cumperi si mie o pereche de sprâncene din târg, ca să le pun păpușei de Anul Nou.

AFIN: Bine, bine, ți-oi cumpăra. Taci din gură.

CHIRIȚA: Da de ce să tacă, soro? las’ să vorbească copila... că zice tot niște lucruri... Se cunoaște că învață la pasion.

LULUȚA: Pansion, mătușică... nu pasion.

CHIRIȚA: Fie și pansion, că doar nu m-o crescut mama cu gubernată, ca să știu nemțește.

LULUȚA: Guvernantă, mătușică, nu gubernată... Da bine, mătușică, așa vorbiți pe-acolo, prin provincie?...

Guvernanta ne-a spus nouă

Că vorbiți o limbă nouă;

Când e vorba de parchet?

Ziceți curat că-i pichet.

Când e de tapiserie?

O numiți patiserie.

Când de botine de glanț?

Ziceți botoaie cu clanț.

Un ceasornic hronometru?

Îl numiți cu barometru.

Ș-orice lucru de bonton?

Monton, zebon sau triton!

CHIRIȚA: Ha, ha, ha! Ce giuvaer îi! ha, ha, ha. (În parte, furioasă.) Ce triton ți-aș trage eu, trântorule... (Tare.) Ha, ha, ha! are un duh cât șapte, și dă dintr-însa niște vorbe... ha, ha, ha.

AFIN: Mă rog, să nu mi-o deochi...

CHIRIȚA (scuipând): Ptu... ptu... ptu...

LULUȚA (culegând un pai, jos): Na! că ți-a sărit un dinte, mătușică.

CHIRIȚA (speriată): Un dinte? (Se repede și ia paiul.) Ce dinte?... un pai!...

LULUȚA: Altă dată să știi, mătușică, că aici, în Iași, nu este obicei să faci ptu, ptu în obrazul altora... nu-i frumos...

CHIRIȚA: Auzi, păcatu?... auzi cum m-o înșălat? de mi-o sărit inima din loc!... Să-ți spun drept, soro dragă, ți-i hazlie Luluța... dar îi cam obrăznicuță... adică, să nu te superi.

AFIN: Mademuazelă, cere pardon mătușicăi.

LULUȚA: Bai... bai...

AFIN: Nu vrei?... când îți poruncește maman?... Apoi, să te duci degrabă la caraul și să nu crâcnești...

LULUȚA: Mersi, maman. (Se închină; în parte.) Tot mă dureau picioarele; mai bine-oi ședea pe scaun.

(Se duce de se pune pe scaun înaintea toaletei și, în toată vremea scenei următoare, se apucă de face sprâncene și musteți bustului de carton ce este pe masă... Îi pune roșu și-i așează zulufii.)

CHIRIȚA (în parte): Bine i-o făcut. (Tare.) Da de ce treabă, soro dragă?

AFIN: Las’ să mai prindă la minte, că-i prea nebună... Da ia spune- mi, mă rog, ce fac copilele d-tale?

CHIRIȚA: Aristița și Calipsița?... se gătesc de bal pe deseară, la mata.

AFIN: De pe acum?... De-abia a tocat...

CHIRIȚA: Știi mata cum sunt fetele când se gătesc de bal... Ba le trebuie una... ba alta... și când te trezești, o înnoptat de tot. De aceea-i mai bine să se apuce de toaletă încă cu ziuă... povestea vorbei: însuratul devreme și mâncarea de dimineață...

AFIN: Apropo de însurat... nu s-a înfățișat nici un holtei ca să ceie duducile?...

CHIRIȚA: Of! bată-i concina holtei!... că asta mă mănâncă pe mine... Ai fete, soro? ai și peri albi... zice că este la fteatru un cântec cu of, of, of...

AFIN: Îl știu... cel din Piatra din casă...

CHIRIȚA: Nu știu din ce piatră o fi; dar, nu-ți uita vorba... l-am auzit o dată la Botoșeni, și de-atunci îmi huiește necontenit în cap ca un bondari... Am să ți-l cânt:

Of, of, of, ce supărare,

De-a avea o fată mare!

AFIN: Da, îl știu, soro... l-am auzit...

CHIRIȚA: Nu-ți uita vorba...

O hrănești

Ca s-o crești,

Ș-apoi trebuie să pornești

La vânat

Prin cel sat

Ca să-i cauți un bărbat.

AFIN: Și celelalte; destul... îl cântă și țiganii de ne asurzesc.

CHIRIȚA: Nu-ți uita vorba.

De-i flăcău

Nătărău,

Te închini la duhul său.

De-i ghebos,

Uricios,

Îi zici nostim și mumos;

Și-i zâmbești,

Îl slăvești

Doar să-l poți să-l ginerești.

(Împreună.)

CHIRIȚA

Of, of, ce supărare

De-a avea o fată mare!

AFIN

Of, of, of, ce supărare

Cu-o nebună ce leac n-are!

CHIRIȚA: Ei; apoi închipuiește-ți acum, soro... dacă cu o singură fată ai atâte supărări, dar cu două?... când ai două cucoare mari ca mine?...

LULUȚA (în parte): Are cucoare mătușica?... am să-i cer să-mi deie una mie.

CHIRIȚA: Îra!... surioară dragă... eu te țin de un ceas în picioare... alei!... ia, așa pățesc de câte ori gândesc că am fete de măritat: îmi pierd mințile. (Aduce scaune.) Poftim de șezi, mă rog... și mă iartă.

AFIN: Foarte-ți mulțumesc... că trebuie să mă duc îndată acasă pentru ca să port de grijă despre cele trebuincioase pentru bal.

CHIRIȚA: Da ia mai șezi... pentru hatârul meu... Să mă vezi moartă... să mă-ngropi de te-i duce.

AFIN (în parte): Vai de mine! că mi-am găsit beleaua... (Șade.)

CHIRIȚA: (punându-se pe un scaun): Ș-așa cum îți spuneam, zic într-o zi boieriului: Frate! știi c-avem două fete mari? — Ba ce mari, îmi răspunde suflețelul, coșcogea!... cât niște zdragoni (Bărbatu meu îi tare mucalit, bată-l-ar norocu c-un car de galbeni!) — Ei bine, îi zic eu, gândit-ai, dragă, să le mărităm? — Hai, hai! le-am găsit doi bărbați șucada. — Care și care? — Paharnicul Brustur și căminarul Cociurlă, vecinii moșiei noastre. — Brustur și Cociurlă?... Elei, frate!... cum o să-mi dau fetele după niște boierinași de țară?... Fete frumușele... tinerele... curățele... hărnicele... cu franțuzasca lor... cu ghitarda lor... cu cadrilu lor... gospodine bune... iconoame... cetite... giucate... pricopsite... să le fac eu, pe una Brusturoaie și pe ceealaltă Cociurloaie!... atunci s-agiungă!... — Ea, Brusturoaie... ea, Cociurloaie... mai bine decât or mocni ș-or îmbătrâni în casa părintească... Brustur și Cociurlă au moșioare bune; au bănișori buni... au vitișoare bune. — Ei! și pentru că au vite, de aceea să-mi fac eu blestemul ca să le dau copilele?... ba, cât îi cucu!... Și-or pune d-lor pofta-n cui. — Ba nu și-or pune-o, pentru că le-am făgăduit. — Ba și-or pune-o. — Ba nu și-or pune-o. — Ba și-or. — Ba nu. — Ba și-or. — Ba nu. — Ah... Ah! ș-am leșinat!...

AFIN: Ai leșinat?...

CHIRIȚA: Fără doar și poate... da știi? Iată! Când m-am trezit, bietu suflețelul își smulgea mustețile de desnădăjduire! și pentru ca să mă liniștească, mi-o făgăduit să mă lase ca să vin în câșlegi la Iași cu fete cu tot... pentru ca să cerc doar le-aș putea mărita aici... însă mi-o hotărât ritos: că de-o n-oi izbuti să prind gineri prin Ieși, pănă la sfârșitul câșlegilor, apoi îmi brusturește și-mi cociurluiește odoarele, ca mai bine.

AFIN: Ei, și pân-acum nu s-a arătat nime?

CHIRIȚA: Cum nu?... Înțălegi că îndată ce-am sosit aici, mi-am scos fetele la ivală... pe la ftreatru, pe la suarèle... ghilosite, gătite, împopoțonate, îmbrăcate tot după modă... Ce dracu să faci?... dacă ai giuvaeruri, trebuie să le arăți.

AFIN: Și în sfârșit...

CHIRIȚA: În sfârșit, am prins doi în căpcană... dar însă nu mi-o pominit nici bechi de Isaia dănțuiește.

AFIN: Cine și cine?

CHIRIȚA: Aga Bondicescu și spătarul Pungescovici!... știi, tinerii cei doi care porniseră cu copilele la brațetă, când ne-am troienit în Păcurari, și care i-am întâlnit intrând truspatru la han la Pârlita?... Bondicescu, soro, și Pungescovici...

AFIN: Da, îi știu... i-am zărit, când ți-ai luat fetele înapoi. (În parte.) Sărdarul Cuculeț mi-a vorbit de ei ca de niște berbanți...

CHIRIȚA: Aud?...

AFIN: Mă rog... îi cunoști?

CHIRIȚA: Cum nu?... vin în toate zilele să ne vadă. (Încet.) Și știi una?... Pare-mi-se că li s-o aprins călcăile...

AFIN: Aș!

CHIRIȚA: Ce-ți spune Chirița...

AFIN: Da n-ai cercetat... ce sunt?... de unde-s?... ce stare au?

CHIRIȚA: Ce atâta cercetare... când unu-i agă și cellalt spătar... Ș-apoi tineri, soro... cu vorbă, cu ighemonicon... cu tabieturi... iar nu ca Brustur și Cociurlă... groși în ceafă și morocănoși... Așa gineri mai vin de-acasă, și să vezi...

(Vorbește la urechea Afinoaiei.)

LULUȚA: Uf! m-am săturat de caraul.

AFIN (apropiindu-se de Luluța): Da ce te-ai apucat acole de făcut?

LULUȚA: Maman, am gătit păpușa de bal... i-am făcut sprâncene... am boit-o cu roș... i-am pus benghiuri ca la mătușica... ia vezi cât îi de...

AFIN: sprâncene?... benghiuri?... roș?... da de unde le-ai găsit toate aceste?

LULUȚA: În besecteua mătușicăi!

CHIRIȚA (furioasă): Ha? în besec... iaca dimonu... că mi-o cotrobăit toate lucrușoarele... (Merge de ascunde gavanoșelele în besecte.)

AFIN: Madmuazelă, nu-i frumos... (Pufnește de râs.)