Cei dinainte, ION (venind din casă și aducând răvașul acoperit sub șervet și sub talger)
ION: Cucoană... iaca răvașul de modă.
CHIRIȚA: Adă-l încoace... (Căutând în talger.) Unde-i, că nu-l văd în talger?...
ION: Cred și eu dacă-i de desubt.
CHIRIȚA (ridicând talgerul): Dedesubt?... Așa te-am învățat eu?... Nu-i nici sub talger?... Ce-ai făcut răvașu, tontule?
ION: Dec!... se face că nu știe... îi sub șervet... ca de modă... Nu mi-ai spus?...
CHIRIȚA: Sub șervet?... (Azvârle șervetul și găsește răvașul în palma lui Ion.) Bată-te cucu, mangositule... Ian vedeți, mă rog, c-o făcut cu totul dimpotrivă... (Ia răvașul.)
ION: Ei!... parcă eu am fost de gemene cu moda... așa mi-ai poruncit, așa am făcut.
CHIRIȚA: Ai noroc că-i răvaș grabnic de la bărbatu-meu... că ți-aș arăta eu...
SAFTA: Da lasă-l încolo, cumnățică, și citește azi...
CHIRIȚA: Ian să videm. (Citește adresa răvașului:) “Isprăvnicia ținutului către preaiubita mea soție, Chirița Bârzoi, ot Bârzoieni.”
ȘARL: Comment?... Madam est maritat c-un ispravnicie?
CHIRIȚA (zâmbind): Ba mi se pare că c-un ispravnic nou... Cumnățică, ce semn îi când îți țiuie urechea stângă?
SAFTA: Semn bun, soro.
CHIRIȚA: Să vedem... Cruce-agiută. (Citește:) “Cu frățească mă închin și te sărut dulce, iubită Chirițo. În sfârșit, cu mila lui Dumnezeu, m-am isprăvnicit!... Neamul nostru s-o înălțat!... Ie-o pe-acolo cam pe mare cu megieșii, că pe-aici las’ pe mine. Scoală-te îndată și vină în târg cu toată gospodăria și cu tot neamul... dintre care nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrân, c-am să-l pun în slujbă. Scris-am. Al d-tale ca un soț, Grigori Bârzoi”
CHIRIȚA: Kirie eleison!... iată-mă-s isprăvniceasă!... (Nebună de bucurie.) Cumnățică, Guliță, monsiu Șarlă, Ioane... îs isprăvniceasă!
TOȚI (cu bucurie): Isprăvniceasă!
CHIRIȚA (jucând singură de bucurie): Tra, la, la, la, la... sunt isprăvniceasă... Cumnățică, vină să te sărut. (Sărută pe Safta.) Guliță, vină și tu să te sărut. (Sărută pe Guliță.) Monsiu Șarlă, vină și d-ta să te... (Coboară ochii rușinată.)
ȘARL: S’il vous plaît?
CHIRIȚA: Pardon... Ioane, Ioane...
ȘARL (în parte): Comment?... Ion aussi?...
CHIRIȚA: Ce era să-ți spun?... am uitat-o de bucurie... Ha... du-te de spune surugiilor să înhame poștalionii la trăsura cea galbenă... degrabă... degrabă, că o să ne pornim la târg.
TOȚI: La târg?
CHIRIȚA: Dar... destul am mocnit la țară... ian să mai fantacsesc și eu prin târg, ca altele... doar îs isprăvniceasă... Nu că adică m-am fudulit dintr-aceasta... sau că mi-ar fi făcut vro mulțămire mai deosebită... Nu... nu se sparie Chirița așa lesne... cu una, cu două... Zău, nu... minciuni nu știu să spun, că nu-s ipo... ipocondră... M-am isprăvnicit? să-mi fie de bine... Dac-am dorit-o... am dorit-o numai de-o ambiție care am... iar nu de alta. Ioane... trimis-o boieriu vro ceată de jăndari ca să meargă pe lângă obloane?
ION: A trimis o ceată întreagă: doi slujitori.
CHIRIȚA: Numai?... Spune-le să se gătească... Hai... cară-te...
ION: Iaca mă car, cucoană isprăvniceasă... măria-ta! (Iese.)
CHIRIȚA: Isprăvniceasă!... De-acum să vedeți bontonuri și tinichele... am să-i durez ș-un voiaj la Paris.
SAFTA: Tocmai pe-acolo?... în țara nemțească?...
GUGULIȚĂ: Să mă iei și pe mine, neneacă.
CHIRIȚA: Te-oi lua, puiule... și pe monsiu Șarlă... și pe Luluța... Parcă văd pe pasport: baroana Chirița!...am să mă dau și eu de baroană, cum oi trece granița... să spariu nemții!...
ȘARL (în parte): Îi lipsește un dog.
CHIRIȚA: Qu’ est-ce que, monsiu Șarlă?
ȘARL: Je partage votre bonheur, madame.
CHIRIȚA: Ah oui, monsiu Șarlă... je suis heureuse pardessus la mesure...
ȘARL: Je comprends... peste masur.
CHIRIȚA: Tout à fait... Hai iute să ne gătim, ca să plecăm cu ziuă... Hai.
(Se aude glasul Luluței în grădină, cântând.)
GUGULIȚĂ: Auzi, neneacă, glasu Luluței?
CHIRIȚA: Iat-o, vine într-acoace... Stați locului.
(Se opresc lângă boschet.)