SCENA VII

LULUȚA: Doamne!... tare mi-i urât aici... nu știu ce să fac toată ziua... N-am pe nime care să mă iubească de când a murit biata nenecuță... Mătușica-i prea bătrână și Guliță prea tânăr... nu mă pot înțelege cu ei, cum mă înțelegeam cu neneaca și cu Leonaș... dragu Leonaș!... unde-o fi el acu?... de trei ani de când nu l-am văzut, o fi crescut mare și m-o fi uitat poate... da eu una știu că nu l-oi uita niciodată... că-l iubesc din copilărie.

(Arie din “Însurăței”: “Zile dintâi ale-nsoțirii”)

Scump suvenir de fericire,

Cu glasul tău de nălucire

Alungi ades a mea mâhnire

Și mă îngâni vesel, ușor.

Ah! vin-acum, vis de plăcere,

Ca să-mi aduci o mângâiere

Și, ca prin vis, a mea durere

Să mi-o ridici în al tău zbor!