SCENA XVII
Cei dinainte, ION și, pe urmă, LEONAȘ (în toaletă femeiască)
ION: Cucoane... cucoane... a venit o madamă de la Ieși... și cere să intre aici.
BÂRZOI: Cine-i?
ION: Cică-i actoriță.
TOȚI: O actoriță?
LEONAȘ (intrând repede): Plecăciune, boieri... Mă rog de iertare că dau busna-n casă, nitam, nisam... dar, având treabă cu părintele ispravnic, am luat îndrăzneală... Care-i părintele?...
BÂRZOI: Supusă sluga d-tale, madamo.
LEONAȘ: D-ta să fii sănătos.
BÂRZOI: Sărut mâinile.
CHIRIȚA (în parte): Mare minune! cum seamănă cu Leonaș!
LEONAȘ: Pune-ți în gând, părinte ispravnice, că am un frate, care, de câteva zile s-a făcut nevăzut de la Iași... și pe cât am aflat de ici, de cole... am prepus că-i ascuns aici în târg... și că-i amorezat de o duducă care-i zic Luluța.
LULUȚA (în parte): De mine?
CHIRIȚA: Luluța?... și cum îl cheamă pe fratele d-tale, cheramo?
LEONAȘ: Leonaș... de nu ți-a fi cu bănat, cucoană.
CHIRIȚA: Nici cât pe-o măsă... să ierți... Și d-ta zici că ești actoriță?
LEONAȘ (făcând compliment femeiesc): La Teatru Național... să ierți.
CHIRIȚA: Să fii d-ta sănătoasă... dar cât pentru fratele d-tale... cine-a fi acela... nu avem cinste...
LEONAȘ: Bunătatea d-tale... dar, mă rog... pe duduca Luluța nu știți unde-aș putea-o găsi?
CHIRIȚA: Nu departe... Dacă vrei s-o vezi? iat-o... O logodim astăzi cu Guliță, fiul meu...
LEONAȘ: Să-ți trăiască.
CHIRIȚA (cu dispreț): Plecăciune.
LEONAȘ (care în toată vremea asta a întors spatele Luluței): A!... dumneei îi duduca Luluța? Tare-i frumușică! Dă-mi voie, dragă, să te sărut și să te fericesc de odorul ce-ai să capeți. (Sărută pe Luluța și-i zice încet.) Eu sunt, Luluțo, eu, Leonaș... oprește logodna.
LULUȚA (țipând): A!...
TOȚI: Ce-i?
LULUȚA (făcându-se nebună): Vai de mine! se învârtește casa cu mine. Toate le văd pe dos... Iaca mătușica se dă de-a tumba... ha, ha, ha, ha...
CHIRIȚA: Kirie eleison!... că iar i-a venit nebunia... și tocmai în ceasul aista!... Luluțo...
LULUȚA: Fugiți... fugiți... dați-mi pace... că-mi vine-a mușca... Unde-i Guliță să-l zgâriu?... unde-i să-l mușc?
GUGULIȚĂ (ascunzându-se după tată-său): Nu mă lăsa, băbacă, că mă mănâncă.
LULUȚA: Ha, ha, ha, ha... Am să mă mărit cu iubitul meu, pe care-l iubesc din copilărie... Iată-mă-s la nuntă... orhestrul începe valțul, valțul!... Unde-i mirele să joc cu el?
Valsul
LULUȚA (vălsuind singură)
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Astăzi chiar mă mărit,
Mă mărit, mă mărit!
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Chiar astăzi mă mărit
Cu al meu iubit.
(Se oprește din joc, plângând.)
Ah, ah, ah, ah, ah, ah,!
Dragul meu nu mă vra...
CORUL
Sărmana, vai de ea! (bis)
LULUȚA (râzând)
Ha, ha, ha, ha, ha, ha!
Ba mă vrea, ba mă vrea.
CORUL
Sărmana! vai de ea!
Vai de ea!
(Împreună.)
LULUȚA (jucând)
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Astăzi chiar mă mărit,
Mă mărit, mă mărit...
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Chiar astăzi mă mărit
Cu al meu iubit.
CORUL
Sărmana fată!
Priviți-o, iată,
Iată c-a-nebunit,
Nebunit, nebunit!
Sărmana fată,
Mai bine-ndată,
Îndată-ar fi murit,
Ar fi murit!
(Luluța se aruncă în brațele lui Leonaș.)
LULUȚA: A!... iaca logodnicul meu... iată-l, iată-l!
CHIRIȚA: Cine?... Madama?... logodnic!... (Către musafiri.) S-o pierdut de istov!
LULUȚA (țipând): Aista-i, aista-i... vreau să mă măritați cu dânsul... că de nu... nebunesc...
CHIRIȚA: Să te mărităm cu madama?... altă belea acu!...
ȘARL: No... faceți caprisu Luluței... non trebuie contrarier un malade.
CHIRIȚA: Bine zici, monsiu Șarlă... Ei... fie, Luluță dragă... dacă ți-i drag dumnealui?... ie-ți-l... Noi ți-l dăm. (Către Leonaș.) Mă iartă, madamă, că te supăr...
LEONAȘ: Da unde, cucoană!... dimpotrivă...
LULUȚA: Dacă mi-l dați... logodiți-mă acu îndată cu el.
CHIRIȚA: Fie ș-acu, numai nu te tulbura... (Către Leonaș.) Madamă... facem abuz de bunătatea d-tale... dar apoi vezi în ce stare-i biata copilă... Fii bună, te rog, și primește a te logodi cu dânsa... ne-i îndatori peste măsură.
LEONAȘ: Cu mare bucurie... Cea mai mare dorință a mea este ca să vă îndatoresc... poftim inelul meu.
CHIRIȚA: Foarte mulțămesc... Luluțo, iaca inelul d-sale... dă-i acum pe-al tău... și să vă fie logodna într-un ceas bun... amin!
(Leonaș și Luluța schimbă inelele.)
LULUȚA (veselă): M-am logodit... m-am logodit! De-acum ziceți să cânte muzica... să-nceapă balul... la bal... la bal...
CHIRIȚA: Bal înaintea mesei?
ȘARL (încet Chiriței): Ne la contrariez donc pas... puisqu’elle est folle. (Tare.) En avant la contredanse.
CHIRIȚA (căutând cu dragoste la Șarl): Fie, monsiu Șarlă... Vous serez mon cavaler?
ȘARL (în parte): Crac.
CHIRIȚA: Hai, boieri... să vă văd...
(Orhestrul cântă contredansul. Chirița joacă cu Șarl, în față cu Guliță, care joacă cu Luluța. Leonaș slujește de damă lui Bârzoi și joc amândoi vis-à-vis cu doi musafiri. Musafirii mai în fund.)
TOȚI (jucând)
Ah, ce plăcere de-a juca
Și de griji a scutura.
CHIRIȚA
Ah! monsiu Șarlă... te rog, îmi spune
Dacă joc frumos cancan?
ȘARL
Ah! que des graces! Joci de minune
(în parte) Elle danse comme un ours blanc.
TOȚI
Ah! ce plăcere de-a juca
Și de griji a se scutura.
CHIRIȚA: Destul, c-am obosit!
LEONAȘ (strângând pe Luluța în brațe): Ah! dragă Luluță... deacum ești a mea și nimic nu ne mai poate despărți...
CHIRIȚA (către musafiri): Vezi, dacă-i actriță... cât de bine-și gioacă rolul.
LEONAȘ: De-acum festa-i jucată; pot să m-arăt fără grijă.
CHIRIȚA: Festa?... ce vra să zică asta?
LEONAȘ (scoțându-și capela): Mă cunoști, Chirițoaie, cine sunt eu?
CHIRIȚA, BÂRZOI, GULIȚĂ: Leonaș!
LEONAȘ: Eu!... v-am jucat-o bună?
CHIRIȚA (căzând pe un scaun): Ah! ne-o jucat-o, Pepelea!
BÂRZOI: Ian stăi, moțpane... dacă-i pe feste?... apoi să ți-o joc eu mai sărată și mai chipărată... doar am puterea-n mână... doar îs ispravnic!...
LEONAȘ: Ba te șterge pe guriță, boierule... Iaca demisionul d-tale.
(Îi dă un pachet.)
BÂRZOI: Demisionul?
LEONAȘ: Așa... mai dinioare am primit un plic de la directorul Departamentului, care mi-i prieten, și înăuntru am găsit demisionul d-tale.
BÂRZOI: Da să n-am parte de Chirița dac-am gândit vrodată să-mi dau demision. (Citește:) “Demisionul ce ai dat din postul de ispravnic se primește... și se poruncește d-tale ca să încredințezi trebile ținutului d-sale d-lui Leonaș, noul diregător.” - Am sfeclit-o! (Cade pe un scaun de altă parte.) Da bine... pentru ce?... care-i pricina?
LEONAȘ (încet): Curcanul cel bătrân ți-a jucat festa... Ce să faci?... s-a trecut vremea curcanilor!... Iar cât pentru logodna mea cu Luluța, de nu-i încuviința-o acu îndată... spun lui Piciu bricicarul să deie jalbă că i-ai luat o carboavă chiar de haram.
BÂRZOI: Încuviințez... încuviințez, numai taci.
CHIRIȚA (pe gânduri): Să-mi treacă pintre degete bunătate de zestre?... nu se poate... (tare) nu se poate!
LEONAȘ (încet, Chiriței): Ba se poate, căci almintire... l-oi ruga pe prietenul meu, pe ofițerul cel de azi-dimineață, să arate portretul d-tale lui Bârzoi... Se poate acum?...
CHIRIȚA (plecând capul): Se poate!
LEONAȘ: Care vra să zică... toate s-o pus la cale... Acum, boieri d-voastră, fiindcă un ispravnic trebuie să fie un om așezat... vă poftesc la nunta mea cu duduca Luluța. Dumneei cucoana Chirița și cuconul Grigori, preaiubitul ei soț, s-au primit a ne fi nuni mari... așa este?
BÂRZOI, CHIRIȚA (zâmbind mânzește): Cum nu?... cu mare bucurie.
LEONAȘ: Cât pentru monsiu Guliță, dacă tot voiește duel?
GUGULIȚĂ: Bai!
ȘARL: Comment! tu refuses, malheureux!
GUGULIȚĂ (cu nerăbdare): Qu’est ce que vous voulez?... Omorision?
ȘARL: Fricosion... va! (În parte.) Quel petit crétin!
ION (intrând): Cucoană... să deie bucate?
CHIRIȚA: Strigă să deie.
ION (la ușa din fund, strigă chiuind): Mă Postolachi... mă!... dă bucate la masă... mă!
CHIRIȚA: Carnacsî, că ne-ai asurzit! Boieri d-voastră... poftim... dle Leonaș, ce-a fost s-a trecut... nădăjduiesc că nu ne-i refuza de-a ședea cu logodnica d-tale la masă.
LEONAȘ: Dimpotrivă, cucoană dragă, (încet) și drept dovadă că sunt prietenul d-tale, poftim portretul.
CHIRIȚA (încet, luând portretul): Să-ți spun drept... mare comedian ai mai fost!
LEONAȘ: Apoi... nu știi că lumea-i un teatru plin de comedieni?
CHIRIȚA: Bine zici... blagoslovită să-ți fie vorba!... tocmai asta era s-o spun și eu d-lor-sale... (Arată publicul și înaintează spre el.)
Credeți-mi mie; cei mulți în lume,
Fie din Londra sau din Focșeni,
Fie cu stare, cu rang, cu nume,
Joc ades roluri de comedieni.
Cela ce strigă că țara piere
Pân’ ce apucă vreun ciolan
Și, cât îl roade, stă în tăcere...
Cine nu-l știe că-i comedian?
GULIȚĂ
Cel care vecinic se tot fălește...
Că-i de neam nobil cât un sultan...
Și-n fapta-i neamul și-l necinstește...
Îi prost sărmanul! prost comedian!...
ȘARL
Celui qui tourne cum bate vântul,
Fiind azi jidov, mâini moldovan...
Est un... non trouve au juste cuvântul;
Une girouette... un comedian.
LULUȚA
Cela ce caut-o zestre mare,
Deși el poate nu face-un ban,
Și zice fetei că-i dragă tare...
Are iubire de comedian.
LEONAȘ
Cel care jacaș fiind de moarte
A luat pielea de pe sărman...
De-l vezi deodată blând, smerit foarte...
Să fugi de dânsul că-i comedian.
CHIRIȚA
Astfel e lumea... o comedie!
Iar noi, artiștii care-o jucăm,
N-avem dorință alta mai vie
Decât aplauzi să merităm.
TOȚI
Astfel e lumea... o comedie!
Etc., etc., etc.
(La sfârșitul cupletelor ușile din fund se deschid și toți se pornesc spre masa care se vede dincolo de ușă.)
(Cortina cade.)
