SCENA V

LUXIȚA, LINA, NAIE

NAIE (afară, furios): Fire-ar a naibei!

LUXIȚA: Ce s-aude?…

LINA: Vine papa!

NAIE (intrînd prin fund cu o scrisoare deschisă în mînă): îneca-l-ar măslinele care le mănîncă, arendașul dracului!

LUXIȚA: Da ce este, frate?

NAIE: Ce este, ian ascultă ce-mi scrie grecul în limba lui. (Citește:)

„Cu plecațune ma încino la dimiata, cocoane Naie. Chito pentru chisto moșiei dimitale a sfintolo Dimitri, si mi ertațo, che nu amo niți frinta, fiindo che am traso primezdia simandicosa…

Destulo che s-a aprinso un clae de grio, l-am stinso; destulo che s-a aprinso alta clae tot de sacară, iar l-am stinso… Ma a arso bordeio de la aria… M-a ferito Dimnezeo de vinto, che me afanisemo.

Chito pentru moșia dimitale, Gusganesti, si mi iertați, che nu poto si țino mai multo la dimiaei, che a venito lezea riurala, che mi a luato boerescu, che m-a afanisito… Lipon, spun la dimiata ritos, che de astazi nu mi erta intereso si filotimia se mai fiu arendași la dimiata, ma tot remuno supuso sluga dimitale. Ma închino cu plecațune,

Agamemnon Trufandas.”

LUXIȚA (după ce a ascultat, dînd semne de mirare și de furie): Ce zice grecu? Ce zice? că lasă moșia?

NAIE: O lasă!… Eeei! așa-i c-am pățit-o? Ce fac eu de-acum? Am rămas făr’ de venituri!… to procopsamen, cum zice chir Trufanda.

LUXIȚA: Caută-ți alt arendaș!

NAIE: Altul?… pe care?… Unde-i, să-l bag în sîn, dac-ar încăpea de urechi… Astăzi toți arendașii se ațin ca la potică și te chitesc cu legea rurală ca cu o șușana… Eei!… Ce ne mai facem de Paști, de unde cheltuim?… De unde ne îmbrăcăm? De unde ne hrănim?… Cu ce ne ținem caifetul?… Cu ce mergem la București?

LUXIȚA: Cum? să nu mergem nici la București?…

NAIE: Ba nu I… pune-ți pofta-n cui despre voiaj și petreceri!… Trebuie să ne închidem în casă, să nu mai primim pe nime, și să trăim cu cea mai mare economie.

LUXIȚA (apucînd-o istericale): Ah! ah!

LINA: Maman…

NAIE: Na, și altă belea acum… a apucat-o istericale!… Luxițo, vină-ți în simțiri!

LUXIȚA: Ah! ah!

NAIE: Luxițo, să mă vezi pe năsălii…

LUXIȚA (trezindu-se, furioasă): Să mă las de București! (umblă rapide pe scenă) odată cu capul! de-oi ști că m-oi duce pe jos val-vîrtej păn-în capitală… Nu vreu să-mi petrec iarna aci… nu vreu!… Mi-am gătit toate tualetele… orașul întreg știe că ne pornim mîne… Ce-or zice cînd or afla că ne-am lăsat de voiaj… or rîde de noi… Prefectorița să rîdă de mine?… Nu vreu, nu vreu, nu vreu!… (Cade obosită pe canape.)

NAIE: Luxițo, sufletul meu! înțeleg că nu vrei, dar dacă nu-s mijloace… ce să facem?… trebuie răbdare, fata mea!

LUXIȚA (plîngînd): Răbdare!… de zece ani de cînd tot rabd, și cînd era să-mi împlinesc visul, să mă văd deodată osîndită a zice adio la mulțămirile ce-mi făgăduia!… Ah!… simt c-am să mor de durerea asta!

LINA (plîngînd): Maman…

NAIE: Ba, ferească Dumnezeu, să nu mori, că… mor și eu, pe legea mea. (Își suflă nasul.)

LUXIȚA

(Arie „Adio, rămîi ferice”)

Adio, vis de plăcere,

Vis frumos și desmerdat,

În cumplită, grea durere

Sufletu-mi s-a deșteptat!

Ah! de-acum făr-încetare

Am să plîng și să suspin,

Am să gust zile amare

Fără nici un minut lin!

(Stă cufundată în tristeță.)

NAIE: Luxițo, nu te despera, că voi face toate chipurile să te duc la București, de-ar fi chiar să-mi vînd moșia pe nimica… Oi cere o slujbă în capitală… M-oi alege deputat…

LUXIȚA: O slujbă?

NAIE: Dar!… Am scris de mult la un prieten din București ca să intrigarisească…

LUXIȚA (inspirată): O slujbă?… Dar… trebuie numaidecît s-o capeți… Directorul ministerului de interne vine aci la gazdă… și printr-însul…

NAIE: Ce spui?… Direct… Minist… cînd?… de unde?… cum?

LUXIȚA: Îl așteptăm să cază dintr-un moment în altul…

NAIE: Dar cum?… ce fel?… cine v-a spus… de unde și pănă unde?…

(Se aude afară răcnete de surugii.)

LUXIȚA: Taci că iată-l… vine!

NAIE: Da bine, soro… pliroforte-mă.

LUXIȚA: Ți-oi spune tot, mai pe urmă!

NAIE (buimăcit): Direct… Minist… intern… aci?… M-am buimăcit!