SCENA VII

SERVIESCU, MILLO

SERVIESCU (în parte): Am să profit de momentul acest favorabil ca să-i cer prefectura… Iată-l… Poftim, domnule director, poftim!

MILLO (intrînd prin fund): Mulțămesc, domnul meu! Dumneavoastră sînteți stăpînul casei?

SERVIESCU: Ba nu, domnule director!… Nenea Naie cu soția sa, doamna Luxița, și cu fiica lor, domnișoara Lina… un înger!… au să vie în curînd… Acum își pregătesc o tualetă potrivită și conformă cu rangul d-voastră.

MILLO: Conformă cu rangul meu? (în parte.) Ce rang? (Tare.) Dar, mă rog, să mă onorați și cu numele d-voastră, domnul meu. Amabilitatea cu care m-ați oprit în drum ca să mă aduceți aici în gazdă mă face a dori ca să vă cunosc mai de aproape.

SERVIESCU: E multă cinste și onoare pentru mine… Eu sînt Ghiță Serviescu, om și prieten a casei.

MILLO: Ghiță?.

SERVIESCU (închinindu-se): Serviescu, fost membru la tribunalul judecătoriei, (oftind) însă astăzi în disponibilitate!

MILLO: Serviescu?… Serviescu… Pare că nu-mi e necunoscut numele d-voastră… Nu aveți cumva un frate la București?

SERVIESCU: Nu, domnule director, am fost unic și singur la părinți… născut în 7 luni.

MILLO: Poate vrun nepot?

SERVIESCU: Nici… m-a ferit Dumnezeu de salba dracului… Dar pentru ce mă întrebați?…

MILLO: Pentru c-am cunoscut un actor la București care se numea… Felendreș.

SERVIESCU: Nu-mi e neam… eu sînt orfan, fără părinți, și nu am alte rude decît patria, și alt părinte decît guvernul.

MILLO: Îl fericesc, domnul meu, că are asemenea copii.

SERVIESCU: Bunătatea dumnevoastră, domnule director… Însă cu toate aceste mă văd abandonat, și pot zice chiar… părăsit, depărtat de scena poli…

MILLO: Păcat!… (în parte.) Ar fi bun de actor.

SERVIESCU: Și aceasta mă șagrină, și chiar mă… mâhnește, cu atît mai mult că… fără modestie, mă simt vrednic și demn de orice rol în sînul patriei mele.

MILLO (în parte): Nu cumva aș putea să-l angajez în trupa mea?… (Tare.) Domnule Serviescu, pre cît înțeleg, ai dori să mergi la București!

SERVIESCU: Cum nu, domnule director!… ăsta-i visul de aur a tuturor provincialilor din district!

MILLO: Ai voi să joci un rol și d-ta pe scenă?…

SERVIESCU: Ba și mai multe… dacă s-ar putea!

MILLO: Prea bine!… Aveți bunătate dar a-mi răspunde… știi ceti și scrie?

SERVIESCU (cam atins): Întrebarea e cam curioasă… domnule director … Vă spusei mai adinioarea c-am fost membru la tribunalul judecătoriei…

MILLO: Pardon… o uitasem…

SERVIESCU (în parte): E mucalit directorul.

MILLO (în parte): Ar fi bun de jucat rolul de amorez… cam naiv. (Tare.) Domnul meu!… Încă o întrebare… Fost-ai înamorat vrodată?

SERVIESCU (în parte): E mucalit! (Tare.) Am fost de mai multe ori, de vreme ce mă siliți să mă spovedesc și să-mi fac confesiunea.

MILLO: Însă înamorat… colea… nu…

SERVIESCU: Din talpă păn-în creștet… Am făcut și stihuri în versuri.

MILLO: Zău? Nu ai avea bunătate să mi le recitați?

SERVIESCU: Bucuros, domnule director… nu am nimică a vă refuza. Ascultați!… Stihurile mele sînt jumătate românești și jumătate grecești.

MILLO: Așa?… Se vede că sînteți elin desăvîrșit?

SERVIESCU: Am învățat la dascalul Gaitani, cel care bătea la falangă.

MILLO: Știu! îi învăța pe băieți din talpă!… Zi, domnule!

SERVIESCU (recitează cu pretenție)·. „Săgeata amorului sau copacul raiului”.

‘Αναστεναγμού tô πλήθος, τό πικρόν μου τό άμόρ,

Tu ești singur, numai unul, dulce pricinuitor.

‘Εξ άρχής ‘στο στήθος μ’ ήλθενή σαίτα, ή χρησή,

Ai trimis să mă omoare orișiunde m-a găsi.

Δένδρου τοΰ έν παραδείσω μορφήν φέρεις καθαρός,

Eu îți sînt cu hotărîre robul cel prea credincios.

MILLO: Și celelalte… Minunat!… (în parte.) De n-a cere leafă marc, îl angagez.

SERVIESCU (căutînd să-și aducă aminte urma): Nu-mi mai aduc aminte celelalte!

MILLO: Nu-i trebuință.

SERVIESCU: Păcat… că mai sînt vro nouăzeci tot astfel!

MILLO: În doi peri?… E de prisos să vă mai osteniți… V-am judecat îndestul după cele ce mi-ați recitat și cred că ne vom putea înțelege ușor împreună.

SERVIESCU: A! domnule director… nu vă pot esprima gratitudinea recunoștinții mele… (În parte.) Am căpătat prefectura!

MILLO: Dar mult se mai împodobesc stăpînii casei.

SERVIESCU: Dacă poronciți, mă duc să-i aduc!

MILLO: Sînt nerăbdător să le mulțămesc de ospitalitate.

SERVIESCU: Merg să le pun execuție… Ah! domnule director… În d-ta stă nu numai toată sperarea mea, dar pot zice chiar și toată nădejdea.

(Iese prin stînga, în parte.) Haid’?… Îs prefect!