SCENA I.

Cucoana Zamfira (pe canape), Ioana.

Zamfira. — (cercând dulceți într-o tăbăluță) Ți-am mai spus Ioano, că nu-s destul de legate dulcețile... privește, nu au coardă nici de cum...

Ioana. — Cum, Doamne iartă-mă, cucoană? că de azi dimineață le țin pe foc. De le-oi mai pune pe jăratic, mă tem că din belte s-or priface în balmuș.

Zamfira. — Ea, taci, dobitoaco, că nu știi ce zici. Du-te de le mai dă o fertură pană s-or lega cum se cade.

Ioana. — (în parte, voind să iasă prin stânga) Ardă-le focu dulceți, că-mi scot sufletul!

Zamfira. — Ascultă... ce face Marghiolița?

Ioana. — Duduca?.. drăngănește din ghitardă.

Zamfira. — Dascalu de joc o fost azi după masă?

Ioana. — Care? Cel uscat ca un țîr?.. o fost.

Zamfira. — Și cel de franțuzește?

Ioana. — Ș-acel pleșuv... Sărmana duducuță!.. toată ziua o necăjesc fel de fel de șonți!.. în calte de s-ar mărita o dată, să scape...

Zamfira. — Ei, nu mai clențeni, cioară, și ieși afară.

Ioana. — (ieșind prin stânga, în parte) Crapă de ciudă cucoana, că nu-și poate mărita fata.