SCENA III.

Zamfira, Her Franț (intră prin fund)

Franț. — M-am închinat cu sărut mâna, cucoană Zamfiriță. Cum merge sănătatea?

Zamfira. — Ah! nu prea bine, monsiu Franț.

Franț. — Nu bine?.. (pipăindu-i mâna) Cu adevărat, turburare mare... Scoate limba puțintel.

Zamfira. — Că doar nu-s bolnavă cum socoți d-ta.

Franț. — Da cum?

Zamfira. — Am boala grijei.

Franț. — Boala grijei?.. Nu cunosc...

Zamfira. — Nu înțelegi că sînt îngrijită pentru Marghiolița?

Franț. — A! ha, ha, ha. Eu mă spăriesem că ai friguri.

Zamfira. — Mai bine aș avea friguri, lungoare, gălbănare, de cât fată mare!.. Ah, monsiu Franț, nu știi ce sarcine-s fetele la casa omului!

Franț. — (oftând) Ah! cucoană Zamfiriță, cum se nu știu!

Zamfira. — Ce zici?.. Ai și d-ta vr-o Marghioliță?

Franț. — Ba m-a ferit Dumnezeu! Dar, știi că mi-ai poroncit să aștept pana s-a mărita mademuasel Mari, și mi-ai făgăduit că atunci te-i cununa cu mine...

Zamfira. — Cu adevărat, monsiu Franț, ți-am făgăduit... dar cine știe dacă s-a înplini vr-o dată!

Franț. — (cu foc) A!.. de ce nu? Nu-ți-am spus că te iubesc de două-zeci ș-atâți de ani?.. tocmai din vremea volintirilor?.. De ce să nu-ți fie milă de patima mea?..

Eu, vestitul doctor Franț,
Care-n târg vând sănătate,
De când m-ai prins mata-n lanț,
Sufăr boale-nfricoșate!
La ochi simt o turburare,
În pept ferbințeală mare,
La suflet melanholie
Și la crieri nebunie!
Zău, sînt vrednic de-a ta jale,
Vindecă-mi patima grea...
Eu sînt doftorul matale,
Ah! fii doftoroaea mea!

Zamfira. — Cum n-aș vrea să fiu doftoroae, monsiu Franț!.. Dar, ce folos, dacă nu pot găsi un bărbat Marghioliței!.. D-ta mai căutat-ai prin târg?

Franț. — Am umblat toate ulițele, toate casele, toate...

Zamfira. — Și ai găsit ceva?

Franț. — He, he... (ie tabac) Poftești cucoană Zamfiră?

Zamfira. — (luând tabac) Foarte-ți mulțemesc... Ș-așa zici că ai găsit?..

Franț. — He, he... (strănută).

Zamfira. — Să-ți fie de bine! (strănută).

Franț. — Foarte-ți mulț... Să-ți fie de bine.

Zamfira. — Amin, și într-un ceas bun!.. Da ia spune-mi mai degrabă...

Franț. — (în taină) Cunoști pe Cuconu Grigori Pâlciu?

Zamfira. — Căminarul Grigori?.. Cum să nu-l cunosc? Era bun prietin cu răposatu socrul meu, Dumnezeu să-l ierte!

Franț. — Știi că are un băet?

Zmafira. — Îl știu... Nicu... îi cam tăcut... cam prostuț.

Franț. — Prostuț... dar holteiu!..

Zamfira. — Bine zici... și are stăricică bună tată-său.

Franț. — Și-l-a făcut Comis mai dăunăzi.

Zamfira. — Almintrele seamănă a fi cam de treabă tânăr.

Franț. — Cu atât mai de treabă, că-i bun de însurat.

Zamfira — Trebue să fie de vr-o 22 de ani?

Franț. — I-a înplinit la Crăciun.

Zamfira. — Dar... socoți că a vrea? 

Franț. — Dacă n-a vrea el, tată-său vrea. 

Zamfira. — Ce zici, dragă monsiu Franț?.. I-ai și vorbit?

Franț. — Mă mai întrebi, când știi că te iubesc de două-zeci ș-atâți de ani?.. tocmai din vremea...

Zamfira. — Și ce-a răspuns Căminarul?

Franț. — -Mi-a zis că a veni deseară cu feciorul său să petreacă aici câteva ceasuri și să se înțeleagă cu d-ta asupra foaiei de zestre.

Zamfira. — Ah, monsiu Franț! și nu-mi-o spui mai degrabă?.. Îmi vine să te sărut de bucurie.

Franț. — (cu dragoste) Fă-ți pomană, că te iubesc de două-zeci ș-atâți...

Zamfira. — Oare?.. Mări, tot o să ne cununăm înpreună... (îl sărută).

Franț — (în parte) Ah!

Zamfira. — Du-te acum degrabă Frănțișorule în târg și-mi cumpără o oca de zaharicale pe deseară.

Franț. — (cu foc) Ori ce-i dori... poroncește-mi, că eu de-acum sînt a matale de veci.

Zamfira. — Și eu a matale, tij, scumpul meu Franț! 

Franț. — (în parte) Scumpul meu!.. A, Birman, Birman!.. Du bist ain hunțgemainer Don Jian! (iese

îngânfat prin fund).