SCENA V.

Zamfira, Marghiolița (se arată la ușă cu o ghitară în mână).

Marghiolița. — Ce vrei neneacă? 

Zamfira. — Vină-ncoaci.

Marghiolița. — Acuș... numai să leg o strună la ghitară.

Zamfira. — Da lasă-ți cobza la o parte și vină azi când te chiem.

Marghiolița. — (intră mânioasă și aruncă ghitara pe un jilț) Of! iată-mă c-am venit... ce vrei?

Zamfira. — Dec!.. ce te răstești așa la mine, jupâneasă?.. Ai uitat cu cine vorbești?

Marghiolița. — Cine să răstește?.. Îți spun c-am venit.

Zamfira. — Te văd eu, că doar nu-s chioară; dar te poftesc să-ți mai ții clanțul, c-apoi...

Marghiolița. — (cu mânie, în parte) Apoi ce?

Zamfira. — Ascultă-mă... Deseară au să vie să petreacă aici, cuconu Grigori Pâlciu cu feciorul său... cu feciorul său... mă-nțelegi?

Marhiolița. — D-apoi bine... deseară mi-ai făgăduit să mergem la teatru.

Zamfira. — Vom merge altă dată, că nu piere lumea.

Marghiolița. — Altă dată, altă dată... Tot așa mă porți cu vorbe.

Zamfira. — Lasă, fata mea, că după ce te-i mărita, tot teatru îi videa.

Marghiolița. — (în parte) Măcar de-ar da Dumnezeu să mă mărit, ca să scap de-aici!

Zamfira. — Bucură-te dar și te veselește, dragă Marghioliță, că în curănd ai să ieși și tu în lume... ai să fii cucoană.

Marghiolița. — (rușinoasă) Să fiu cucoană?..

Zamfira. — Ei, las’... nu-ți mai cârni nasul, că știu că-ți pare bine. Vină mai bine de-mi sărută mâna, că ți-am găsit un bărbat.

Marghiolița. — (veselă) Zău?.. care, dragă nenecuță?

Zamfira. — Nicu... feciorul Căminariului Pâlciu?

Marghiolița. — Nicu?.. Nu-l cunosc... dar-mi-a spus văru Leonil, că-i prost de tot.

Zamfira. — Vărul tău Leonil îi un nebun și un obraznic, și dacă l-oi mai videa pe-aici, am să-i rup urechile.

Marghiolița. — Vorbește încai franțuzește?

Zamfira. — Nicu?.. A fi rupănd și el vro două vorbe ca toată lumea.

Marghiolița. — Dar... la balurile de la Curte merge?

Zamfira. — Cum nu?.. îi Comis!

Marghiolița. — Merge! Cât-mi pare de bine! Vrea să zică oi juca și eu la Revelion?

Zamfira. — Ba încă și la sfântu Neculae.

Marghiolița. — Și mi-a lua și lojie la teatru, la benuar? 

Zamfira. — Ce la benuar?.. la răndul întăi.

Marghiolița. — Și mai bine, ca să moară de-ciudă celelalte fete... Ah, nenecuță, cât ești de bună!

Zamfira. — Vezi cum mă îngrijesc de soarta ta?.. De aceea și tu trebue să faci ce te-oi sfătui eu.

Marghiolița. — Ori ce mi-i porunci, nenecuță...

Zamfira. — Să te gătești, dintăi frumos: să te strângi în corset și când va veni Nicu, să-i dai pricină de vorbă... însă franțuzește! Să te uiți la el cu ochi galiși, să-i zâmbești, să-i cânți din ghitară marșul lui Napoleon, și însfîrșit să faci ori ce-i ști, pentru ca să-l amețești.

Marghiolița. — Las pe mine, nenecuță, că m-oi pricepe eu.

Zamfira. — Haide, apucă-te de-ți fă părul, că acuș însărează. Eu mă duc în târg ca să-ți cumpăr o rochie de nunta... dar caută să fii gata când m-oi întoarce.

Marghiolița. — Bine... dragă nenecuță. 

Zamfira. — A!.. să nu uiți ca să aduci aici ghergheful cel cu turcu călare, pentru ca să-l vadă Nicu. (iese prin fund).