Sfârşitul a cinci ani de izolare totală.

Într-o zi am fost scos din văgăuna mea de cârtiţă afară, în curte. Pe ochi mi-au pus ochelari de tablă.

Era răcoare. Simţeam plăcerea frigului de iarnă ce mă ducea cu gândul la copilărie. Mi-am strâmbat în toate felurile pielea frunţii şi muşchii feţei până când am reuşit să schimb poziţia ochelarilor care îmi luau vederea. Am prins pentru câteva secunde o rază de senin. Am văzut şi eu cum arată albul zăpezii după atâta amar de vreme Întunecată… Apoi am fost urcat într-o dubă-auto, compartimentată în celule mici, nenorocite, toate pline cu osândiţi tăcuţi.

După un timp destul de scurt de mers cu maşina, arn ajuns la poarta de intrare în închisoarea Jilava.

N-am fost preluaţi de administraţia închisorii, ci de indivizi îmbrăcaţi în haine de securitate.

Un fior rece s-a strecurat prin şira spinării ca un şarpe şi un gând straniu mi-a fulgerat prin minte: oare nu cumva e vorba de o execuţie? Comutarea sentinţei de condamnare la moarte a fost doar o farsă a Securităţii, o minciună? La aceşti nemernici orice este posibil!

N-a fost vorba de nici o execuţie, ci de introducerea într-o hrubă subpământeană denumită „casimca” Jilavei sau „'corabia morţii” – aşa cum a botezat-o Gheorghe Calciu-Dumitreasa.

Lângă „reduit” exista prin 1948 o hrubă în interiorul zidului de fortificaţie, în care funcţiona o etuvă cu aburi pentru deparazitarea hainelor. În această hrubă au fost amenajate un număr de şase celule mici complet izolate de exterior. În faţa hrubei s-a construit un gard de scândură care o masca şi o mini-curte destinată deţinuţilor din hrubă.

Celulele erau amenajate una lângă alta, iar în faţa lor era un coridor îngust pe care circula paznicul. În fundul hrubei se afla un WC turcesc.

Prima cameră de lângă uşa de la intrare în „Casimcă” era a caraliului, apoi urmau celulele în care stăteau deţinuţii.

Celulele aveau lungimea de aproximativ 2,30 metri în care erau amenajate patru paturi suprapuse, două câte două faţă în faţă. Pe mijloc, între paturi, era un culoar de aproximativ 40 cm. La capătul unui rând de paruri se găsea un bidon de tablă cu robinet pentru apă. La capătul celuilalt rând de paturi exista o ploscă pentru urină. Acesta era tot mobilierul noii locuinţe.

Bolta celulei era destul de joasă. Cel care ocupa patul de sus se vâra pe aşternut, în momentul culcării, ca într-o nişă. Eu am fost ultimul care am copletat numărul de patru persoane în celulă.