Martiriul (enumerare)

1. Morţii prin tortură şi sinucigaşii. Aceştia au fost consideraţi ca ocrotiţii lui Dumnezeu, care i-a ajutat luându-le viaţa. Din sursele deţinuţilor, numărul celor omorâţi în torturi la închisoarea Piteşti este de 125 şi 2 -3 care au reuşit să se sinucidă.

2. 2. Masa de oameni robotizaţi, care executau în mod automat ordinele lui Ţurcanu. În această categorie a intrat marea masă a deţinuţilor.

3. 3. Voluntarii, în jur de 20 persoane. La aceştia s-au adăugat indivizi special selecţionaţi după dosarul personal, anume pentru a fi compromişi. Au urmat câţiva care din fire erau slabi sau nu aveau o educaţie solidă şi constituiau un mediu prielnic dezvoltării satanismului.

4. 4. Cei care şi-au păstrat un grăunte de conştiinţă şi încercau prin delaţiune să supravieţuiască pentru a-şi da în vileag în viitor întreaga mârşăvie.

5. 5. Cei care au acceptat de formă toate compromisurile şi astfel şi-au putut păstra un grăunte de conştiinţă.

Lupta de clasă a fost prezentă şi în închisoarea Piteşti. Ordinea în care se dozau torturile era următoarea:

— Conducătorii diferitelor grupări etichetate ca fiind legionare.

— Cei etichtetaţi ca legionari

— Restul deţinuţilor (care numeric erau foarte puţini)

— Fii de oameni mai înstăriţi.

— Tinerii care făceau studii de teologie sau cei care erau fii de teologi.

Spaima, la închisoarea Piteşti a fost atotstăpânitoare. Doi ani a durat masacrul luciferic al „Piteştiului”, doi ani a durat coşmarul, Această spaimă s-a instalat nu numai la nivelul sistemului centrat, ci în fiecare celulă a trupului până la cea mai neînsemnată. Aveai impresia că nu capul conduce, ci un centru nervos situat undeva în măduva spinării. Simţeai un fel de dedublare., O conştiinţă – parcă depărtată – privea neputincioasă la un robot fără milă şi simţire cum loveşte şi distruge.

Situaţia de după anihilarea conştiinţei părea ca o stare normală (deşi a fost acceptată fără voie). Victima se simţea vindecată de ceea ce a fost mai înainte în sensul luptătorului activ… Îşi trăieşte vechea mentalitate protejată de minciuna afişată că este un om nou.

Totul era numai o părere… Când apărea Ţurcanu, dând ordinul de atac asupra altor „bandiţi”, toate facultăţile mentale se inhibau manifestându-se doar robotul care executa mecanic toate dispoziţiile primite.

Iată, aşadar, calea prin care victima a devenit în timp: dedublată, multiduplicitară:

Una gândea în suflet, alta vorbea aparent.

Una simţea în suflet şi alta făcea aparent.

Dar când apărea stimulul, spaima le inhiba pe toate rămânând doar robotul.

Imprimarea tăcerii şi păstrarea secretului. A fist strict interzis să se vorbească despre ce s-a petrecut în închisoarea Piteşti. Nici chiar persoanele care au suportat supliciul nu aveau voie să vorbească intre ele despre cele întâmplate. Până şi cei care au fost torturaţi în aceeaşi cameră unul în faţa celuilalt… Şi aceştia au fost obligaţi să tacă.

Încet – încet, prin nerepetarea nici măcar în gând a vechilor principii şi a grozăviilor îndurate se producea uitarea forţată.

S-a dovedit însă, că „vidarea” totală n-a fost posibilă. Firile tari, imediat ce au scăpat din acel mediu, au deconspirat toată mârşăvia. Încet – încet au urmat şi alţii după cum reuşeau să-şi refacă puterile pierdute.

Chiar şi astăzi, după revoluţia din decembrie 1989, încă mai sunt victime ale Piteştiului care nu îndrăznesc nici măcar să se înscrie în evidenţele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici. Mai sunt şi acum victime care refuză să vorbească despre grozăviile suportate.