Ultimul cuvânt
În calitatea de şef declarat al lotului, am fost primul care am vorbit: Mi-am menţinut susţinerile de la începutul procesului. L-am acuzat pe Ţurcanu, caracterizându-1 ca pe un tip lombrozian. Ceea ce a făcut el este în afara oricărei imaginaţii. Am cerut preşedintelui să-şi explice dacă mai cunoaşte un caz în istorie în care un şefcum am fost eu declarat de Oculta comunistă – a dat ordin ca (el şeful) să fie flagelat?
Am avut tăria să-i zic că sunt o victimă a crimelor făcute de Securitate, iar prin acest proces am devenit un „ţap ispăşitor”.
Am cerut achitarea.
A urmat Cobâlaş, bărbatul care nici n-a fost la Piteşti şi care nici măcar n-a auzit ce s-a întâmplat acolo. S-a pomenit dintr-odată târât într-o înscenare murdară, în care toată lumea trebuia să fie condamnată la moarte. Cobâlaş a fost introdus în proces numai pentru ca Securitatea să dovedească existenţa unui „comandament legionar” la închisoarea Suceava, al cărui şef – chipurilear fi fost dânsul.
Cobâlaş a zis la ultimul cuvânt:
— Am fost martor spectator în acest proces la un lucru ce s-a întâmplat în afara razei ochilor şi urechilor mele. Pot să zic că mulţumesc Securităţii că mi-a dat posibilitatea să iau cunoştinţă despre ce ar fi trebuit şi ar fi dorit Securitatea să declar că aş fi avut de gând să fac.
Cu asta a tăcut luând loc pe bancă.
Aşa, total nevinovat, a fost şi el condamnat la moarte şi executat la data de 17 decembrie 1954, alături de alte victime în fruntea cărora s-a găsit unicul vinovat, Eugen Ţurcanu, agent al Securităţii.
I s-a dat cuvântul lui Dan Dumitrescu. Sufletul acestuia a fost complet distrus în Piteşti…
Pe banca acuzaţiilor nu se mai găsea bărbatul dârz de altă dată, ci un robot a cărui conştiinţă a fost întoarsă şi care nu cunoştea decât formulele cu care a fost intoxicat piin torturi la închisoarea Piteşti şi apoi prin sute de repetiţii în cei doitrei ani de anchetă. Iată ce a zis:
— Am fost crescut în preajma unchiului meu Butnaru, comandant legionar, învăţând tot tipicul Mişcării Legionare. Am învăţat să fiu criminal, numai că n-am avut mediul prielnic de desfăşurare. În Piteşti am făcut şi eu ce am putut…
Au luat cuvântul şi ceilalţi inculpaţi. Unii dintre ei au zis:
— In mod sincer am crezut că înmormântez Mişcarea Legionară şi abia acum îmi dau seama că – în realitate -am executat un ordin al „comandamentului legionar” şi că am fost manipulat. (Socoteau aceştia că prin această ticăloşie vor scăpa mai uşor).
Şocant a fost ultimul cuvânt a lui Cornel Pop. Acesta era fiu de preot şi a fost unul din bravii şi inimoşii conducători ai studenţimii legionare din Cluj.
Eminent student la medicină, având şi o atitudine creştină model, în „reeducarea” de la Piteşti a cedat foarte greu.
Ţurcanu 1-a torturat în mod special, vrând să-1 compromită şi să-1 ducă la moarte. Abia după luni de zile de tortură neîntreruptă creierul i-a fost şters şi voinţa distrusă. Cu toate astea, în timpul celor doi-trei ani de anchetă n-a vrut să recunoască varianta inventată de Securitate.
Este greu de ghicit ce s-a întâmplat în sufletul lui. Probabil, a luat în considerare ameninţarea preşedintelui Tribunalul de la începutul şedinţei de judecată, că la ultimul cuvânt a zis:
— Am fost instruiţi în cadrul Mişcării Legionare ca să distrugem. La Piteşti şi Gherla n-am făcut altceva decât să punem în practică ceea ce am învăţat în cadrul educaţiei legionare.
În prima zi când am luat loc în boxă, acesta era frumos şi gras la faţă. Numai în trei zile a scăzut atât de mult încât a devenit o umbră, o epavă.
Cea mai interesantă a fost poziţia lui Ţurcanu de la ultimul cuvânt. În tot timpul anchetei, precum şi la interogatoriu a susţinut că acţiunea de dezumanizare a studenţilor a fost înfăptuită de dânsul din ordinul Securităţii şi Partidului Comunist. Iată că la ultimul cuvânt a sărit în extrema cealaltă. Probabil a încercat ultima variantă de salvare – imposibilul – zicând:
— Mă surprinde cum Voinea minte în faţa dumneavoastră, când el a fost cel care m-a selecţionat, m-a instruit şi mi-a arătat unde să lovesc ca să nu omor, doar durerea să fie mai mare…
Oricât mi-am stors mintea, nu mi-am putut da seama dacă ultimul cuvânt a lui Cornel Pop şi al lui Ţurcanu au fost variante de dânşii alese sau de Securitate impuse.
Şedinţa de judecată s-a declarat încheiată pe data de 10 noiembrie 1954, urmând pronunţarea şi executarea.
