Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee,

Și salcia cochetă cu plete elegiace,

Ce se privea în apă cu drag ca o femeie,

A pleșuvit cu totul ... Prind fulgi de-omăt să joace.

Platanii, uriașii grădinii, se despoaie

De coaja lor frumoasă, ca după scarlatină ...

S-a ramolit acuma și falnica gherghină

Zvârlindu-și, ca în Lenau, pe vânt pălita foaie.

Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană

Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod

Și vântul milogește o tânguire vană,

Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod.

O foaie de catalpă pe-o bancă solitară

Cum sta uitată-ți pare un pergament pierdut

Al cine știe cărui poet necunoscut,

Ce a dormit pe-acolo în nopțile de vară ...

Un carpen își așteaptă să-i vie spânzuratul,

Cu legănări de pendul să-și miște umbra-n lună ...

Acuaticele lebezi au îndrăgit uscatul

Ca niște simple gâște ... Fanfare nu mai sună ;

S-au dus și doici, și bone și mândri vistavoi ...

Cu florile în seră închis stă grădinarul ...

Și trist e Cișmigiul precum e calendarul,

Din care-o mâna rupe cele din urmă foi ...