SCENA I
RORO, TANȚA
TANȚA
Ciudat! Nu vine nimeni…
RORO
Da, nimeni…
TANȚA
Ce să fie?
RORO
Te miră?
TANȚA
Da, vezi bine… Eu m-așteptam să vie. Nu-i astăzi miercuri oare?
RORO
De bună samă, miercuri…
TANȚA
Nu-i cercul nostru astăzi?
RORO
O, sînt atîtea cercuri!
TANȚA
Da, e-o epidemie!
RORO
Nu,-i foarte natural!
De-arunci o piatră-n apă, nu se pornește-un val?
Și-n urmă valul oare nu crește-n cerc?
TANȚA
Firește!
RORO
Și-apoi din cercu-acela nu prinde altu-a crește? Și altele-n virtutea aceleiași vibrații? Unde-i acuma cercul întîiei generații? Cine-ar putea să spună?…
TANȚA Nu eu!
RORO
Ascult-atunci!
(Sentențios)
Aicea cade piatra pe care o arunci,
(face gestul)
Aici se face cercul, și-acesta-i „cercul nostru”…
Pe urmă cercul crește și face „cercul vostru“…
Și cercul vostru face pe-al lor — și mai departe…
TANȚA
Roro, să aibă Tity ca tine-atîta carte…
RORO
De ce vorbești de Tity?
TANȚA
Ar fi un lucru mare! Ce n-ar putea s-ajungă el, un băiat cu stare!…
RORO
Ei, și? Ce-mi pasă mie?
TANȚA
Ce-ți pasă? Ei, îți pasă. RORO
Îmi pasă ca și ție, după cum văd…
TANȚA
Ei, lasă!
Las’, și mai bine haide, continuă-ți ideea
Cu cercul tău cel magic…
Cum stăm cu piatra-aceea
RORO (sentențios)
Aceea ce greșește să nu arunce piatra!
TANȚA
(luînd în mînă Indépendance Roumaine de pe masă)
Ia să vedem mai bine ce-i cu puterea-a patra?
(Parcurgind ziarul) Te-nteresează Bursa?…
(RORO tace. TANȚA schimbă tonul)
Nu Preferați vreo scenă Din Parlament?…
Să trecem la rubrica mondenă…
A! violetul iarăși!…
RORO Da, toate-s violete!
TANȚA
Și, sigur, violetul cu tenul tău se ceartă…
RORO
Nu… dar ce-ai zice dacă o mie de palete
S-ar pune să picteze printr-un capriciu de artă
C-o singură culoare o mie de portrete?…
TANȚA
Ce-ar fi?
RORO
Un an rentabil pentr-un oftalmolog!… (Rîd.)
Și totuși violetul mi-e drag, cînd nu-i en vogue!
E-atîta poezie în el cînd ziua moare…
C-o dungă violetă se-ncheie-o depărtare,
O viorică spune că-i primăvara-aproape,
O dungă violetă însamnă supt pleoape
O patimă ascunsă…
O umbră violetă
Acopere trecutul…
TANȚA (ironic)
Roro!… devii poetă!… RORO
Ba nu… clar o culoare așa de ideală,
Lăsată parc-anume pentru melancolie,
Nu e păcat s-ajungă atîta de banală
Prin tirania modei? Sărmana poezie!
TANȚA
Ce vrei? Sînt numai șapte culori în curcubeu!
RORO
S-arată curcubeul? Atunci e semn de pace?…
Ba nicidecum! Văd lumea și eu în felul meu!
Și orice pun pe mine mă prinde și îmi place.
RORO
Îți place, că-i la modă, și moda-i, cum se știe,
Făcută pentru-aceia ce nu au fantezie.
Gîndește pentru tine un Worth sau Madame Paul.
Vînează-ntre ghețare un eschimos la pol
Și în aceeași vreme un cafru-n țări toride…
Mor gingașii colibri cu penele splendide,
Devin ridicoli struții așa de eleganți,
Rămîn cu gura știrbă sărmanii elefanți,
În semn de întrebare sucind în aer tromba;
Pe zi ce merge crește imensă hecatomba,
Și toți își dau tributul, ca-n urmă domnul Worth
Sau altul ca și dînsul, din materialul mort,
Din toate-aceste lucruri așa de disparate,
Ducînd la frunte mîna cu gesturi inspirate,
Să-njghebe cine știe ce creațiune nouă…
Și-apoi să decreteze ca Dumnezeu: „Vai vouă,
De nu-ți purta cu toate, burgheză sau regină,
Jupon scurt, redingotă, jiletca androgină
Sau bluza cu guipură… Pe stradă chimonoul…
Pentru anotimpu-acesta, acesta mi-i cadoul!
Iar cît despre culoare, cu violet vă satur,
Sau stofele vărgate și…
(cu emfază)
tertium non datur!
(Rîd amîndouă.)
Ce rîzi?… Nu-i asta moda?…
TANȚA
Roro!… ești o nebună!…
RORO
Și tu… Palas Atena, firește…
TANȚA
Asta-i bună! În orice caz mai bine-i să fiu așa cum sînt,
O fire mărginită…
RORO
N-am spus acest cuvînt… TANȚA
Nici nu-s o revoltată ca tine, o estetă.
RORO
Tu nu-nțelegi că toate pe lume se repetă?
Că nu e nou nimica, și vasta crenolină
Purtată de bunica a fost și-o să revină
Mereu, că e un ciclu de forme și tipare,
Menite să ascundă diformități bizare,
Să întregească lipsuri…
TANȚA
Atunci cum vrei să fie?
RORO
Cum vreau?…
Întîi de toate să fie-o armonie
De linii, căci în linii e-a frumuseții taină…
Să nu le-ascunzi, ci astfel să-ți faci orișice haină
Ca ritmul plin de farmec al lor să nu se strice…
Aș vrea să port hlamida statuielor antice,
Să-mi fie liber mersul, și brațul gol să-l am,
Să am mișcări de valuri și legănări de ram,
Ca undele-n mișcare, al faldurilor joc
Cîntînd să se preschimbe cînd merg sau stau pe loc,
Și-n orice-nfățișare senină să rămîn,
Născută ca din dalta unui artist păgîn…
Pe orice fond aș trece, să nu însemn o pată,
Să fiu cu fondul una, să par că sunt pictată…
Prostii!
RORO
Nu, dragă Tanță! Sînt lucruri înnăscute…
tanța
Ei ași!
RORO
Las-o-ncurcată!
tanța
Ba nu!
RORO
Atuncea du-te
Și-anunț-o conferință la Ateneu…
TANȚA
(indignată)
Cum? Eu?…
RORO
Da‘ cine?
TANȚA
Tu, desigur! Că tu vorbești mereu,
Tu ai formule gata și-asortimente nouă
Expuse la vitrină…
RORO
(plictisită)
Ei, las-o!
(În timpul acesta DOAMNA MIREA intră, în toaletă de vizită.)
