Ne vom aduce-aminte de toate pîn' la urmă,

O, draga mea... Și dacă viața nu se curmă

Ci stăruiește încă închisă în morminte,

Atuncea și acolo ne vom aduce aminte !

Inertă de-ar sta mîna pe veci, și gura mută,

Ca două negre peșteri ce-arar, își împrumută

Ecoul fără voie și cînta în furtună,

A noastre două inimi cînta-vor împreună.

De nu va vrea ce-i nobil în noi și ce-i lumină

Să-și amintească, totuși, aceea ce-a fost tină

Va tremura, căci pururi argila modelată,

Păstrează urma mînei de care-a fost sculptată.

Oricum, pînă la capăt aminte ne-om aduce,

Și oricît de departe destinele ne-or duce,

Mereu și pretutindeni, oricînd și orișiunde,

Cînd mi-oi suna eu lanțul, al tău îmi va răspunde !