Capitolul 2. Tobit orbeşte. Răbdarea lui

1. Iar când m-am întors eu la casa mea şi mi-au fost daţi înapoi Ana, femeia mea, şi fiul meu, Tobie, în ziua Cincizecimii, sărbătoarea Săptămânilor, s-a pregătit la mine un prânz bun şi m-am aşezat la masă.

2. Şi văzând eu multele mâncăruri, am zis către fiul meu: „Mergi şi adu să mănânce cu noi un sărac cu inimă credincioasă, dintre fraţii noştri, robi în Ninive, iar eu te aştept“.

3. Şi a venit el şi a zis: „Tată, unul din neamul nostru este sugrumat şi aruncat în piaţă“.

4. Atunci eu, în loc să stau să mănânc, am ieşit repede şi l-am dus într-o casă până după asfinţitul soarelui.

5. Şi apoi, întorcându-mă, m-am spălat şi mi-am mâncat pâinea cu întristare.

6. Atunci mi-am adus aminte de proorocia lui Amos, care zice: „Prăznuirile voastre se vor preface în jale şi toate cântările voastre în tânguire“. Şi am plâns.

7. Iar dacă a asfinţit soarele, m-am dus şi, săpând o groapă, l-am îngropat.

8. Vecinii însă râdeau de mine şi ziceau: „Tot nu se teme că va fi ucis pentru fapta asta; a mai fost fugar şi iată iar se apucă de îngropat morţii“.

9. Şi chiar în noaptea aceea, după ce m-am întors de la înmormântare, fiind necurat, m-am culcat să dorm afară lingă zidul curţii, cu faţa descoperită.

10. Şi n-am băgat de seamă că pe zid erau vrăbii. Şi pe când stam cu ochii deschişi, vrăbiile au lăsat de sus necurăţie în ochii mei şi am făcut albeaţă. Şi m-am dus eu la doctori, pentru îngrijire. Ei mi-au uns ochii cu o alifie, dar am rămas orb. Fraţii au rămas adânc întristaţi de aceasta. Ahiacar a purtat grijă de întreţinerea mea timp de doi ani, înainte de a pleca la Elimaida.

11. Şi atunci Ana, femeia mea, a luat de lucru ca muncitoare, să toarcă lână şi să ţeasă pânză.

12. Ea aducea lucrul făcut şi i se plătea; şi o dată, peste plată, a primit ca dar un ied pentru mâncare.

13. Şi venind acasă, iedul a început să zbiere; şi eu am întrebat pe femeie: „De unde este iedul acesta? Nu cumva este de furat? Dă-l stăpânului lui, căci nu se cuvine să mâncăm de furat“.

14. Atunci ea mi-a răspuns: „Mi-a fost dăruit peste plată“. Şi eu n-am crezut-o şi i-am zis să-l dea stăpânului şi m-am înroşit înaintea ei. Ea însă mi-a răspuns: „Unde-ţi sunt milosteniile şi faptele tale cele bune? Toată lumea ştie ce ţi-au adus“.