Capitolul 4. A cincea vedenie: sfeşnicul şi măslinii

 

1. Şi s-a întors îngerul care grăia cu mine şi m-a deşteptat, ca pe un om pe care îl trezeşti din somn.

2. şi mi-a zis: „Ce vezi?“ şi am zis: „Iată văd un candelabru cu totul de aur, cu şapte candele, iar deasupra candelabrului este un vas cu untdelemn din care pornesc şapte ţevi către cele şapte candele;

3. Iar alături, doi măslini, unul de-a dreapta vasului cu untdelemn şi altul de-a stânga“.

4. Şi am întrebat şi am zis către îngerul care vorbea cu mine: „Ce sunt astea, domnul meu?“

5. Şi mi-a răspuns îngerul care grăia cu mine şi mi-a zis: „Oare nu ştii ce sunt toate acestea?“ Şi am zis: „Nu, domnul meu!“

6. Şi mi-a vorbit iar şi a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel: Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu“ — zice Domnul Savaot.

7. „Ce eşti tu, munte înalt? Înaintea lui Zorobabel devii o câmpie. Şi el va smulge piatra din vârf în strigătele mulţimii: „Har, har, peste ea!“

8. Şi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:

9. „Mâinile lui Zorobabel au pus temelia acestui templu şi tot mâinile lui îl vor termina, şi tu vei şti că Domnul Savaot m-a trimis la voi.

10. Căci cine a dispreţuit vremea acestor începuturi mici? Ei se vor bucura văzând cumpăna zidarului în mâna lui Zorobabel. Iar aceste şapte (candele) sunt ochii Domnului care cutreieră tot pământul“.

11. Şi mi-am luat îndemnul şi am zis către el: „Ce înseamnă aceşti măslini unul de-a dreapta şi altul de-a stânga candelabrului?“

12. Şi l-am întrebat şi a doua oară: „Ce înseamnă cele două crengi de măslin, care sunt lângă cele două ţevi de aur prin care se lasă în jos untdelemnul?“

13. Şi mi-a grăit, zicând: „Oare nu ştii ce înseamnă acestea?“ Şi am răspuns: „Nu, domnul meu“.

14. Şi m-a lămurit: „Aceştia sunt cei doi fii unşi, care stau înaintea Domnului a tot pământul“.

 

Share on Twitter Share on Facebook